Sari la conținut

Tutunul, posibil tratament pentru maladia secolului

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cercetătoarea chiliană Valentina Echeverría a prezentat joi la Santiago de Chile progresele realizate de o terapie inovatoare pentru a trata boala Alzheimer pe bază de cotinină – o moleculă derivată din tutun, relatează EFE.
„Funcția principală a cotininei în organism este de a crește plasticitatea cerebrală, anume capacitatea neuronilor de a comunica între ei”, a declarat ziariștilor Echeverría. Ea a asigurat că un consum al acestui derivat al tutunului duce nu doar la o reducere a bolii, ci și la potențarea capacității de memorie și învățare.

Potrivit ei, cotinina se absoarbe ușor, astfel încât pacientul ar putea lua câte o pastilă pe zi, fapt ce ar stimula creierul să reducă simptomele bolii. Echeverría a explicat că experimentele realizate de o echipă de experți americani de la Universitatea din Georgia, ulterioare celor făcute de ea, au ajuns la aceeași concluzie în privința utilizării acestui derivat împotriva Alzheimer.

Echeverría, care este docent la Universitatea Autonomă din Chile, a studiat de peste zece ani în diferite laboratoare universitare din SUA noi terapii pentru a combate această boală.

Datorită contribuțiilor sale în acest domeniu precum și în tulburările post-traumatice, ea a fost nominalizată anul trecut la Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers ca Cercetător Biomedical. Premiile sunt atribuite anual cercetătorilor și inginerilor care s-au dovedit promițători prin munca și talentul lor în cercetare.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel