Sari la conținut

Atenţie la suplimentele pentru potenţă luate de pe internet!

Prof. dr. Nicolae Calomfirescu trage un semnal de alarmă şi spune că trebuie evitată procurarea de Viagra din surse „dubioase”. Medicamentele contrafăcute pot ucide!

Nicolae Oprea

Companiile farmaceutice din toată lumea trag frecvent semnale de alarmă în ceea ce priveşte comerţul cu medicamente pe internet. Potrivit rapoartelor internaţionale ale marilor producători, medicamentele cumpărate fie prin internet, fie din alte surse, în afara celor autorizate, reprezintă un pericol pentru sănătate. Majoritatea medicamentelor din surse dubioase sunt contrafăcute iar conţinutul este dăunător, în unele cazuri chiar letal. Asta pentru că aceste aşa-zise medicamente comercializate ilegal nu parcurg procesul obişnuit de verificare riguroasă de către autorităţi a conţinutului, calităţii, a procesului de fabricaţie, pe care il parcurge orice medicament autorizat şi comercializat legal.

Trebuie luate doar din farmacii

Profesorul doctor Nicolae Calomfirescu, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului „Dimitrie Gerota” şi preşedinte al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din Romnia trage şi el un semnal de alarmă şi spune că printre cele mai periculoase „medicamente” sau aşa-zise suplimente de pe internet sunt cele pentru potenţă. Potrivit specialistului, foarte mulţi bărbaţi recurg la aceste surse în loc să consulte în prealabil un medic şi dacă este cazul să-şi procure medicamentele din farmaciile autorizate.

„Majoritatea sunt contrafăcute”

„Internetul este plin de oferte de medicamente, printre care şi cele pentru erecţie. Dacă le bagă cineva la o analiză amănunţită într-un laborator de specialitate cu siguranţă ar reieşi faptul că majoritatea sunt contrafăcute. Ca atare, suplimentele pentru erecţie luate de pe internet şi nu din farmacie pot fi extrem de periculoase pentru sănătatea bărbaţilor. Aceste suplimente luate din surse dubioase pot fi contaminate şi poţi muri de la ele, din cauza unor alergii sau intoxicaţii severe. Pot conţine coloranţi pentru vopsit maşini sau chiar ipsos, aşa că nu recomand sub nicio formă aceste surse”, ne-a declarat medicul urolog.

Există „pacienţi” şi de 17 ani

Din păcate, potrivit specialistului, puţini sunt bărbaţii din România care consultă un medic înainte să ia suplimente pentru potenţă.
„Foarte puţini bărbaţi vin la medic şi din păcate există şi tineri de 17 ani care iau Viagra. În ceea ce priveşte reacţiile adeverse ale acestui medicament, şi aici mă refer la cel original, ele nu sunt foarte multe şi se referă în general la pacienţii cu risc cardiovascular. În rest, trebuie citit prospectul produsului”, mai spune doctor Nicolae Calomfirescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel