Sari la conținut

Cele mai nocive mărci de ciocolată din România

Nutriţioniştii recomandă părinţilor să înlocuiască zahărul din dulciuri, cum ar fi şi ciocolata, cu zahărul din natură, precum cel ce se regăseşte în fructe. Asta pentru că în ciocoltată, favorita multor micuți, sunt extrem de multe componente dăunătoare.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) au avut o curiozitate: să afle câte E-uri conţin mărcile de ciocolată puse în vânzare pe piaţa autohtonă.

Aceşti aditivi sunt blamaţi în totalitate de nutriţionişti, care recomandă înlocuirea dulciurilor oferite copiilor cu fructele şi legumele. Metoda de lucru a celor de la „Protecţia Consumatorului” după care au întocmit clasamentul ciocolatei în funcţie de numărul de E-uri a fost simplă: s-a luat eticheta şi s-a calculat numărul de substanţe considerate dăunătoare care se află în conţinutul acestor dulciuri.

„Scopul acestei acţiuni a fost acela de a atrage atenţia consumatorilor asupra importanţei citirii informaţiilor pe care le au la îndemână”, a subliniat Alexandra Machitescu, reprezentant relaţii publice în cadrul organizaţiei.

Novatini şi Poiana – opt E-uri, Anidor şi Lindt – zero E-uri

Conform studiului, pe primul loc în acestă ierarhie a E-urilor conţinute de ciocolată, cu maximul de opt, se afla Novatini (cu cremă căpşuni şi friscă) şi Poiana (cu lapte şi cremă cu aromă de vişine). Şapte E-uri conţin: Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini (cea cu caramel şi cea cu vişine) şi Heidi Grand Or Florentine.

În schimb, Primola Fresh Mint, Novatini Cappuccino, Africana (cu cremă de capşune), Africana (cu cremă de rom) şi Poiana (cu frişcă şi căpşune) au în compoziţie câte şase E-uri.

Cinci astfel de aditivi conţin Schogetten, Anidor (Croquant – lait and folie noisettes şi amer), Primola (cu caramel sau cu căpşuni), Novatini (cu coniac şi cu rom), Africana (cu cremă de banane) şi Milka Raspberry Cream.

În continuare urmează Africana (cu cremă de cappuccino), Poiana (varianta simplă, cea cu cremă de caramel şi cea cu cremă de lichior), Amaretto, Dark Orange, Heidi Gourmette Heidi Cherry, Carrefour – Chocolat noir fără zahăr, cu câte patru E-uri.

Alte 37 de mărci de astfel de dulciuri au doar „un E”.

În schimb, Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune) nu conţin niciun E.

“Astfel de dulciuri trebuie înlocuite cu legume şi fructe”

În ceea ce priveşte ciocolata, medicul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi ne-a declarat că acest produs este în general periculos pentru sănătate, mai ales pe termen lung.

„E-urile din ciocolată produc dezechilibre ale organismului mai ales pe termen lung, nu produc neapărat efecte imediate. Trebuie să ne ferim de astfel de substanţe care nu fac bine sănătăţii. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi”, a explicat specialistul.

Cei mai des întâlniţi aditivi din compoziţia ciocolatei sunt: E420 sorbitol, E 270 acid lactic, E120 – acid carminic, E200 – acid sorbic, E1103 invertază, respectiv E322 – lecitină din soia, E476 poliglicerol poliricinoleat şi E 330 acid citric. Dintre cei opt, primii cinci sunt consideraţi periculoşi pentru sănătate.

„Aceste E-uri sunt nocive şi periculoase. Eu aş recomanda părinţilor şi bunicilor să nu mai dea copiilor dulciuri, să înlocuiască total dulciurile cu fructele. Sigur, copiii cer dulciuri, dar trebuie educaţi că adevăratele dulciuri sunt cele din fructe, nu cele din astfel de produse. De vină pentru că se consumă dulciuri de la vârste fragede este şi mediul familial”, este de părere Gheorghe Mencinicopschi.

E-urile nocive provoacă alergii şi tulburări ale ficatului

Printre pericolele care pândesc organismul în urma consumării acestor substanţe considerate suspecte se regăsesc alergiile, dereglările hormonale, tulburările hepatice, bolile intestinale şi ale ficatului, tulburări ale tubului digestiv, tulburările nervoase şi creşterea colesterolului.

Aditivul sorbitol E420 din ciocolată are mai multe întrebuinţări în industria alimentară şi este întâlnit în multe produse. O cantitate mare de E420 consumată poate provoca probleme ale intestinelor şi dureri de stomac.

În schimb, E476 este folosit doar în alimentele sărace în grăsimi sau în dulciuri pe bază de cacao, cum ar fi ciocolata. La animalele de laborator a produs efecte hepato şi nefrotoxice.

În ceea ce priveşte E270 (acidul lactic), nu ar trebui dat bebeluşilor sau copiilor mici, deoarece aceştia nu au încă dezvoltate enzimele care să metabolizeze aceste forme de lactaţi.

Acidul carminic (E120) produce o creştere a hiperactivităţii. Se mai utilzează în cosmetică. E200 se află în unele alimente şi se regăseşte şi sub formă de acizi graşi naturali. Poate produce iritaţii dermice, alergii, distruge vitamina B12. Consumul frecvent nu este recomandat.

„Eu aş recomanda părinţilor să nu mai dea dulciuri copiilor, acestea să fie înlocuite cu fructele.“
GHEORGHE MENCINICOPSCHI, nutriţionist

2 mărci de ciocolată
au reuşit recordul negativ de a avea opt E-uri în compoziţie

„Utilizează ce este înscris pe etichetă”

Aceasta este recomandarea oferită de reprezentanţii ANPCPPS. Astfel, pe lângă sfatul dat consumatorilor de a observa numărul de E-uri din dulciuri şi din orice alt tip de produs alimentar, se mai recomandă să se verifice de asemenea şi conţinutul caloric .

Nu în ultimul rând, trebuie urmărit şi ce proteine, glucide, lipide, lipide saturate şi sodiu au ciocolatele cumpărate de pe raft. „Fii un consumator informat şi utilizează informaţiile pe care le ai la îndemână, chiar pe etichetă!”, este sfatul acordat consumatorilor de către ANPCPPS.

Organizaţia pune la dispoziţie şi website-ul e.o9atitudine.ro, accesibil de pe computer sau telefonul mobil, prin intermediul acestuia consumatorul putând afla uşor ce tip de E-uri (conservanţi, aditivi etc.) conţin produsele pe care le achiziţionează. Mai multe informaţii despre astfel de studii se găsesc pe pagina www.teste-comparative.ro şi protectia-consumatorilor.ro.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel