Diagnosticarea sau confirmarea unor afecțiuni presupune în anumite situații realizarea unor investigații suplimentare analizelor de sânge, ecografiilor sau radiografiilor, precum Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanţa Magnetică (RM).
Acestea sunt două modalități diagnostice care utilizează tehnici diferite pentru achiziția imaginilor: radiațiile X pentru Tomografia Computerizată și câmpul magnetic pentru Rezonanța Magnetică.
În anumite afecțiuni este preferată una din aceste modalități, alteori ele sunt complementare. Fiecare are avantaje și dezavantaje, ținând cont de informațiile necesare diagnosticului, costul investigației și confortul pacientului.
Tomografia Computerizată este o metodă iradiantă, folosind raze X. Este mai ieftină, mai rapidă și mai ușor tolerată de către pacient. Cu ajutorul tomografiei computerizate putem obține imagini ale oricărei părți a corpului uman, de la nivel cerebral până la extremități.
Printre punctele forte se numără: detectarea fracturilor osoase, a calcificărilor (calcificari intratisulare sau litiaza renală), a hemoragiilor și evaluarea parenchimului pulmonar. Uneori, în special în evaluarea vaselor sangvine sau a organelor interne, este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe baza de iod, care se excretă la nivel renal. De aceea, înainte de investigație este necesară efectuarea unor analize de laborator care să ateste o bună funcție renală (uree și creatinină serice).
Principalul inconvenient al CT-ului îl reprezintă faptul că este o metodă iradiantă; de aceea este contraindicată femeilor însărcinate și se recomandă precauție în efectuarea tomografiilor copiilor sau persoanelor tinere. În plus, este contraindicată pacienților cu insuficiență renală și celor cu reacții alergice la substanța de contrast. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că Tomografia Computerizată are o rezoluție de contrast tisulară inferioară Rezonanței Magnetice.
Rezonanța Magnetică este o metodă neiradiantă, care folosește un câmp magnetic și impulsuri de radiofrecvență pentru obținerea imaginilor. Are o sensiblitate crescută a constrastului tisular (posibilitatea de a distinge între mai multe categorii de țesuturi și, implicit, detectare superioară a lezinilor, comparativ cu alte tehnici imagistice) și permite obținerea unor imagini detaliate în diverse planuri, ceea ce permite o localizare precisă a leziunilor, foarte utilă în planificarea intervențiilor chirurgicale. Cu ajutorul Rezonanței Magnetice se pot investiga patologii de la nivel cerebral, vertebro-medular, musculo-scheletal, cardio-vascular și abdomino-pelvin. RM este modalitatea imagistică de selecție pentru detectarea leziunilor de la nivelul articulațiilor, fiind singurul examen noninvaziv care oferă o imagine detaliată a structurilor precum meniscuri (genunchi), ligamente sau tendoane.
Pentru examinarea glandelor mamare, complementar ecografiei mamare și mamografiei, se efectuează examen IRM, ce poate diferenția uneori între leziuni maligne sau benigne și poate detecta leziuni multifocale.
Uneori este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe bază de Gadolinium, dar riscul și gravitatea reacțiilor alergine sunt mult reduse comparativ cu cele dezvoltate la substanța de contrast iodată.
Fiind o metodă neiradiantă, se poate efectua de către femeile gravide în ultimele două trimestre de sarcină, în special pentru eventuale malformații ale fătului evidențiate la examenul ecografic.
Examenul RM este contraindicat pentru: persoanele cu stimulator cardiac, proteze cardiace de tip vechi, fragmente metalice la nivelul părților moi, insuficiență renală severă, proteze metalice articulare sau materiale de osteosinteză clipuri anevrismale sau anumite stenturi vasculare. În plus, nu este indicat în primul trimestru de sarcină.
Tendinţa actuală în ţările avansate este de a se renunţa treptat la metodele de investigaţie iradiantă (precum tomografia computerizată) în favoarea examinărilor prin rezonanță magnetică.
„Trebuie avut în vedere faptul că tipul investigației imagistice indicate pacientului se alege în funcție de patologia cunoscută sau suspicionată. Uneori se recomandă CT, alteori RM, iar în unele cazuri sunt complementare. De aceea, colaborarea strânsă între radiolog și medicii curanți este foarte importantă pentru alegerea metodei imagistice optime pentru fiecare pacient. Astfel, CT este examenul de primă intenție în afecțiunile traumatice (fracturi osoase, hematoame intracraniene) și în explorarea toracică. În schimb, RM este de preferat în patologia neurologică, vasculară și musculo-scheletală, cu un plus adus de examinările pe aparatul de 3 tesla.”, concluzionează Gina Zaharia, medic radiolog.
