Copilul tău este ca un uragan? Doboară tot ce-i iese în cale, este mai tot timpul lovit și zgâriat, iar școala s-a transformat într-un front de luptă? Te-ai gândit că poate fi unul dintre copiii cu ADHD? Această tulburare, tradusă ca sindrom al deficitului de atenție și al hiperactivității, este frecvent întâlnită în rândul copiilor și adolescenților. Între 4% și 6% dintre școlari prezintă manifestări ale ADHD. Din nefericire, multe cazuri rămân nediagnosticate și netratate. Cu toate acestea, există soluții eficiente pentru îmbunătățirea atenției și concentrării copiilor. Potrivit unor studii științifice, suplimentarea dietei cu acizi grași omega 3 și omega 6, magneziu și zinc ajută la diminuarea simptomatologiei ADHD.
Să recunoaștem simptomele ADHD
Din cauza imposibilității de a fi calm și a neatenției, copilul cu ADHD poate prezenta simptome din mai multe categorii:
- deficit de atenție: se concentrează cu greu asupra unei sarcini, nu poate fi atent mai mult de câteva minute, nu termină ceea a început, este uituc și distrat, greșește deseori din neglijență, pare că nu ascultă când cineva îi vorbește;
- hiperactivitate motrică: este agitat în permanență, îi este aproape imposibil să stea câteva minute pe scaun, nu se angajează în jocuri sau activități liniștite, are mai tot timpul semne de bună purtare: vânătăi, zgârieturi, cucuie;
- impulsivitate verbală și motrică: acționează înainte de a gândi, vorbește excesiv, întrerupe alte persoane, este mereu nerăbdător, pare nepăsător față de consecințele faptelor sale, dar și față de recompense.
Aparent, majoritatea copiilor se comportă în acest fel. Însă pentru copilul cu ADHD, simptomele durează cel puțin 6 luni și sunt prezente în orice mediu: familial, școlar, extra-școlar. În general, ADHD debutează înaintea vârstei de 12 ani și afectează de 3 ori mai frecvent băieții decât fetele.
De ce este important diagnosticul?
În aproximativ 60% din cazuri, această tulburare persistă și la vârsta adultă. Copilul cu ADHD nediagnosticat la timp și netratat se va confrunta cu mari probleme atât în familie, cât și în societate. Va fi perceput ca fiind diferit, motiv pentru care riscă să fie izolat, să fie respins de colegi, să rămână fără prieteni. Imposibilitatea de a se concentra și deranjarea cursurilor vor duce la rezultate școlare slabe. Cercetările avertizează că până la 40% dintre copiii cu ADHD nu-și finalizează studiile. Pe lângă aceste consecințe, viața cu ADHD poate fi o adevărată dramă atât pentru copil, întrucât suferința interioară este pe măsura haosului creat în jurul său, cât și pentru părinți, care de multe ori nu mai știu cum să gestioneze situația și cum să-și ajute copilul pentru a-și regăsi liniștea.
Bine tratați și iubiți, copiii hiperactivi au șansa unui viitor liniștit
Rolul părinților este primordial. Dr. Frederic Kochman, pedopsihiatru, autorul volumului „Cum să trăim mai bine cu un copil hiperactiv”, afirmă că „părinții trebuie să devină experți în această afecțiune”. Ei trebuie să își adapteze comportamentul și metodele educative în funcție de situația copilului. Este bine să învețe tehnici de comunicare în situații de criză, exerciții de relaxare, ca să nu mai vorbim de cunoașterea posibilităților terapeutice în ceea ce privește controlul ADHD.
Se vorbește mult în ultimul timp despre efectele benefice ale acizilor grași omega 3 și omega 6. Deoarece organismul nu îi poate fabrica singur, aportul trebuie asigurat prin alimentație și suplimente nutritive. Acizii grași omega 3 pot fi procurați din peștii care trăiesc în ape reci ca heringul, macroul, somonul, sardinele și tonul. Sunt recomandate cel puţin 2 mese de peşte pe săptămână. Acizii grași omega 6 sunt importanți pentru structura creierului, dezvoltarea memoriei, procesul de învățare, concentrare, atenție. Acizii omega 6 provin din planta luminița nopții (Oenothera biennis) sau din ulei din semințe de cânepă.
Studiile științifice au arătat că terapia nutrițională în caz de ADHD necesită suplimentarea alimentației cu acizi grași omega 3 și omega 6, magneziu și zinc. Aceste suplimente trebuie administrate cel puțin 12 săptămâni, dar dacă este nevoie se poate continua administrarea. Datorită ingredientelor naturale, suplimentele pe bază de omega 3, omega 6, magneziu și zinc sunt bine tolerate de copii, nu prezintă reacții adverse și nu creează dependență.