Sari la conținut

Președintele CNAS: Nu mai avem liste de așteptare la oncologie

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Vasile Ciurchea
Vasile Ciurchea

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat luni că nu mai există listă de așteptare pentru pacienții cu afecțiuni oncologice.

Dacă ne referim la oncologie, nu mai avem liste de așteptare. Aș putem spune că suntem în rând cu celelalte țări în ceea ce privește tratamentul cu citostatice. Mai sunt molecule care așteaptă să fie pe listă, dar orice moleculă care trebuie introdusă pe listă trebuie să aibă un studiu, niște beneficii. Venim în plus în oncologie cu radioterapia, care pot spune că va integra tratamentul din oncologie. La fel a fost introdus PET-CT-ul. În alte țări, PET-CT-ul se folosește pentru verificarea eficienței tratamentului, la noi este mai mult pentru diagnostic. Probabil într-un timp relativ scurt vom ajunge și noi la acest nivel. În momentul de față pacienții au acces la investigații de înaltă performanță”, a afirmat medicul Vasile Ciurchea, la Parlament.

Referindu-se la pacienții care au mai multe boli cronice, președintele CNAS a arătat că aceștia vor primi medicamente pentru fiecare afecțiune pe câte o rețetă. „El dacă are două sau trei boli sigur că primește medicamente pentru toate bolile pe care le are. Dacă ai mai multe boli primești medicamente pentru fiecare boală pe care o ai. Este o limitare pe rețetă, dar un pacient care are mai multe boli cronice poate să primească mai multe rețete”, a explicat medicul.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel