Sari la conținut

Focar de hepatită. 84 de persoane au fost diagnosticate

Sursă foto: Spitalul Orășenesc Mioveni

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău are în supraveghere 12 focare noi de hepatita A, toate localizate în școli din mediul rural, 84 de persoane fiind diagnosticate cu această maladie denumită și „boala mâinilor murdare”.

Numai în această săptămână în Secția de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Județean Bacău au fost internate 19 persoane, în marea majoritate copii, suferind de hepatită A.

La nivelul județului „au fost diagnosticate până în prezent un total de 80 cazuri de elevi suferind de această maladie”, a declarat pentru AGERPRES Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Bacău.

Ea a precizat că mai există și un focar constatat la o familie, în care trei copii și un adult sunt infectați cu virusul hepatitei A.

Elevii care au ajuns la o unitatea medicală băcăuană pentru tratament sunt din comunele Plopana, Măgirești, Odobești, Blăgești, Oncești și Strugari, zone în care populația are un nivel de trai sub media pe județ, conform datelor Direcției Județene de Statistică Bacău.

„Toate focarele sunt monitorizate, însă, atenția este îndreptată în egală măsură în aceste zile și către persoanele care au intrat în contact cu bolnavii”, a spus purtătorul de cuvânt al DSP Bacău.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel