Sari la conținut

Alimente cu care stârnești dorința sexuală a partenerului

La piaţă sau la supermarket, trecem de multe ori pe lângă ele, le cumpărăm atunci când avem nevoie, dar prea puţin ne gândim la aportul lor în ceea ce priveşte viaţa sexuală.

Iată un top al celor mai importante 5 alimente cu efect afrodisiac asupra femeilor:

1. Ardeiul iute

Capsaicina, compusul care dă iuţeală ardeilor, produce endorfine, chimicalele din creier care creează senzaţia de fericire şi plăcere. Acest compus măreşte şi fluxul de sânge şi bătăile inimii, şi stimulează terminaţiile nervoase.

2. Bananele

Ajută la eliberarea serotoninei în organism, hormonul fericirii care creşte buna dispoziţie şi calemează sistemul nervos. Bananele conţin potasiu, un mineral care întăreşte musculatura, un element crucial pentru a atinge orgasmul.

3. Ciocolata

Având un conţinut important de cacao, ciocolata conţine un alcaloid – theobromina – care atunci când este consumat în cantităţi mari are puternice efecte afrodisiace. Faptul a fost demonstrat de un studiu făcut asupra lucrătorilor din fabricile de ciocolată, care consumă cantităţi excesive din produsele pe care le fabrică. S-a remarcat astfel că peste 65% dintre ei au un libido cu mult peste valoarea medie a potenţialului sexual al unui om obişnuit.

4. Cafeaua

Cercetatorii de la Universitatea Southwestern Texas sustin ca libidoul femeii este crescut de cofeină prin stimularea anumitor parti din creier. Totuşi, se pare că efectele afrodisiace dau rezultate numai în cazul persoanelor care nu consumă frecvent cafea. Invitaţia la o cafea la sfârşitul unei întâlniri este semnalul ca vei avea parte de o noapte de pasiune, susţin cercetatorii australieni. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Queensland sunt de părere că vom fi mai predispuşi să acceptăm o propunere de a face sex datorită cofeinei. Dr. Pearl Martin, conducatorul studiului australian, spune că datorită cofeinei putem fi convinşi mai uşor.

5. Piersicile

Conţinutul ridicat de vitamina C al piersicilor creşte libidoul femeilor. Mai mult decât atât, studiile arată că persoanele care consumă alimente bogate în vitamina C sunt mai binedispuse şi fac mai mult sex.

Multi barbati au, după o anumită vârstă, probleme de dinamica sexuală, constând fie în diminuarea libidoului, incapacitatea menţinerii erecţiei sau ejacularea precoce.

Înainte de a vă cumpăra pastile magice apelaţi la ajutorul câtorva alimente cu efect afrodisiac:

1. Sushi-ul

Somonul şi macroul conţin Omega 3, acizi graşi care menţin activă producţia de hormoni. Tonul conţine seleniu, un mineral care ajută la creşterea numărului de spramatozoizi. Ghimbirul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.

2. Ciupercile

Reprezintă un aliment foarte util pentru cei care au nevoie de o alimentaţie bogată şi consistentă datorită conţinutului lor de proteine (fapt pentru care mai sunt numite şi “carnea vegetală) şi vitamine (mai ales B1, B2, C, provitamina A). În Orient, ciupercile sunt folosite în mod tradiţional de către îndrăgostiţi. Se consideră că ele amplifică energia erotică şi vitală şi, în acelaşi timp, stimulează transformarea, sublimarea acestor energii

3. Ţelina

Cunoscută şi ca plantă medicinală afrodisiacă, ţelina este un aliment tradiţional pentru menţinerea şi redobândirea potenţei sexuale. Frunzele sunt indicate ca şi condiment pentru o mulţime de mâncăruri vitalizante, dar şi ca ingredient pentru salatele de crudităţi

4. Avocado

Este un aliment deosebit, cel mai bun afrodisiac pentru barbati. Se poate transforma in elementul ideal pentru o seara de neuitat, asadar trebuie inclus neaparat in meniu. Stimuleaza productia de hormoni masculini si stimuleaza circulatia sangelui, de aceea este ingredientul perfect pentru o erectie puternica.

5.Ouăle

Sunt o sursă importantă de L-arginină, un amino acid folosit în tratarea disfuncţiilor erectile. Făcute omletă, fierte moi sau fierte tari, ouăle sunt o sursa importantă de vitamina B – un nutrient-cheie pentru a menţine mintea şi corpul mai relaxate.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel