Consumul de nuci îmbunătățește concentrarea și capacitatea de a prelucra informațiile, susțin oamenii de știință americani de la University of California, Los Angeles (UCLA), preluați de Daily Mail.
Acest studiu, publicat recent, reprezintă prima analiză de mari dimensiuni dedicată legăturii dintre consumul de nuci și funcțiile cognitive și totodată singura cercetare care a inclus toate datele cognitive disponibile din multiple National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES).
În studiul la care au participat adulți cu vârsta cuprinsă între 20 și 59 de ani, dar și persoane de peste 60 de ani, Lenore Arab și colegul său, Alfonso Ang, au constatat că participanții care au consumat mai multe nuci aveau rezultate semnificativ mai bune la șase teste cognitive, care au inclus teste de memorie, concentrare și procesare a informației.
Studiul se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări care atrag atenția asupra efectelor pozitive ale consumului de nuci asupra reducerii tulburărilor cognitive și bunei funcționări a creierului, inclusiv asupra încetinirii sau prevenirii dezvoltării bolii Alzheimer, așa cum au demonstrat-o testele realizate pe șoareci.
Potrivit cercetătorilor, nucile beneficiază de numeroase ingrediente active, care pot contribui la protejarea funcțiilor cognitive. Printre acestea se numără conținutul ridicat de antioxidanți, combinația de numeroase vitamine și minerale, dar și faptul că nucile sunt o sursă importantă de acid alfa-linolenic (ALA), un acid omega-3 gras, cu efecte benefice asupra sănătății inimii și creierului.