Sari la conținut

O legumă de sezon tratează hipertensiunea la fel de eficient ca medicamentele

Sursa foto: ego.ro
Ioan Luchian Mihalea
Un pahar de suc de sfeclă roșie pe zi este suficient pentru a scădea tensiunea arterială, în cazul pacienților care suferă de hipertensiune, potrivit unui nou studiu.
beetroot juice
Sfecla conține un  nivel crescut de nitrați anorganici. Alte vegetale care conțin acești compuși sunt salata verde și varza.

Studiul a fost făcut la  Queen Mary University din Londra (QMUL)  și a fost fondat de British Heart Foundation.

„Această cercetare întărește rezultatele studiilor anteriorare, potrivit cărora un pahar de suc de sfeclă roșie pe zi scade tensiunea arterială”, a adăugat dr. Shannon Amoils, coordonatorul studiului.

Sfecla roșie conține un nivel crescut de nitrați anorganici, compuși care se transformă în oxid nitric și relaxează vasele de sânge.

Pentru studiu, Amrita Ahluwalia profesor de farmacologie vasculară și colegii săi au recrutat 64 de pacienți cu vârste între 18 și 85 de ani. Jumătate dintre pacienți urmau un tratament pentru hipertensiune, iar cealaltă jumătate aveau hipertensiune dar nu se tratau.

Unii dintre pacienți au consumat un pahar de suc de sfeclă roșie (250 ml) pe zi, timp de patru săptămâni iar ceilalți nu. Toți au fost monitorizați încă două săptămâni înainte și după terminarea studiului.

În timpul celor patru săptămâni, pacienții care au băut suc de sfeclă roșie și-au redus tensiunea cu 8/4 mmHg.

În cele două săptămâni când nu au mai consumat sucul, tensiunea a crescut la loc.

„Acest studiu a demonstrat că nitrații anorganici pot fi la fel de eficienți ca medicamentele în reducerea tensiunii arteriale și partea bună e că îi putem obține foarte ușor din sfeclă roșie, salată verde și varză”, spune Prof. Ahluwalia

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel