Din cuprinsul articolului
Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă instabilitate atmosferică accentuată, marţi şi miercuri, în mai multe zone ale ţării. Vor fi averse, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului.
Pentru marţi a fost emisă o avertizare cod galben, cantitatea de precipitaţii aşteptată ajungând în unele locuri la 40 de litri pe metrul pătrat. Potrivit ANM, este cod galben în intervalul 12.00 – 23.00.
Instabilitate atmosferică accentuată
”În zonele montane şi submontane, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină şi vijelii”, a transmis ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. ”Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, au precizat meteorologii.
Potrivit acestora, miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.
În Bucureşti, meteorologii anunţă vreme deosebit de caldă pentru această dată. ”Cerul va fi variabil, însă în orele serii va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului”, a transmis ANM. Potrivit sursei citate de News.ro, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.
Prognoza meteo MIERCURI, 23 aprilie
Vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a țării unde, după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil vijelii. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și vor fi căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de manifestări vor fi doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu maxime ce se vor situa între 18 și 26 de grade și minime în general între 4 și 12 grade. Pe alocuri va fi ceață.
Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.
Prognoza meteo JOI, 24 aprilie
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse și descărcări electrice local în regiunile vestice, pe arii mai restrânse în zonele montane și doar izolat în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime în general între 4 și 12 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.
București
Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi variabil și vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice după-amiază. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 9…12 grade.
Prognoza meteo VINERI, 25 aprilie
Vremea se va menține deosebit de caldă. În zonele montane și în nord-vestul și nordul țării, mai ales după-amiază și seara vor fi înnorări temporar accentuate și local averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor situa între 18 și 27 de grade, iar cele minime în general între 4 și 14 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.
București
Vremea va fi în continuare deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 10…13 grade.
Prognoza meteo SAMBATA, 26 aprilie
Vremea va fi în general instabilă și se va menține caldă, deși valorile termice vor marca o scădere față de ziua anterioară în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării. Pe alocuri vor fi cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor situa în general între 15 și 24 de grade, iar cele minime între 4 și 12 grade, mai coborâte în zonele depresionare.