Din cuprinsul articolului
La poalele Munților Gutâi, într-o zonă de o frumusețe discretă din Maramureș, Baia Sprie trăiește cu o taină sub pașii locuitorilor și ai turiștilor: aurul. Nu cel din bijuterii sau tezaure ferecate, ci aurul brut, infiltrat în solul orașului după secole de minerit intens. Aici, poveștile cu comori nu se spun la gura sobei, ci se simt în praful de pe marginea drumului.
Un reportaj publicat recent de Ziarul Financiar scoate la lumină o realitate puțin cunoscută publicului larg: Baia Sprie este literalmente un oraș cu aur sub picioare. Praful fin, amestecat în sol, poartă încă urme ale trecutului său aurifer. Iar localnicii știu asta de generații.
„Oriunde ai păși, sigur găsești o cantitate mică de aur”, spun oamenii locului. Nu e legendă. Este știință și istorie, combinate într-un tablou pe care puțini îl înțeleg pe deplin.
Baia Sprie, un fost epicentru al aurului din Transilvania
Timp de mai bine de 2.000 de ani, regiunea a fost cunoscută pentru zăcămintele sale. În perioada de vârf, în secolul al XVIII-lea, funcționau nu mai puțin de 75 de exploatări miniere active, iar aurul scos din pământ alimenta visterii regale și conflicte geopolitice.
Locul acesta a fost cândva o miză pentru imperii. Aurul de aici nu a însemnat doar bogăție, ci și control. În arhivele istorice ale Universității Babeș-Bolyai, cercetători au identificat documente care atestă prezența sistematică a coloniilor miniere germane încă din Evul Mediu, alături de restricții comerciale menite să păstreze resursa în mâinile puterii dominante.
Străzile care n-au fost asfaltate pentru a nu acoperi aurul
Baia Sprie are și o ironie a sorții: tocmai aurul care a adus prosperitate este cel care a blocat, în unele cazuri, modernizarea infrastructurii. Multe dintre străzile orașului au rămas neasfaltate. Nu din neglijență, ci pentru că sub ele încă se găsesc urme de metal prețios.
Într-un interviu acordat presei locale, un fost inginer minier explică:
„Am avut discuții în trecut cu administrația orașului. Exista teama că asfaltarea unor zone ar putea însemna pierderea unor potențiale resurse. Și, da, analizele de sol confirmau prezența aurului, chiar dacă în cantități mici.”
Ultima mină din Baia Sprie s-a închis în 2006. De atunci, orașul și-a schimbat ritmul. Zgomotul din galeriile subterane a fost înlocuit cu liniștea traseelor montane și cu pașii turiștilor care vin pentru aer curat și peisaje.
Totuși, moștenirea nu s-a pierdut. Intrările în galeriile părăsite, clădirile administrative abandonate, dar încă în picioare, și poveștile spuse de bătrânii orașului păstrează memoria unei epoci apuse. Un muzeu minier încă neoficial se conturează printre ruine și amintiri.
Cei care ajung astăzi în Baia Sprie nu știu întotdeauna pe ce calcă. Vin pentru Lacul Albastru, pentru traseele din Munții Gutâi sau pentru liniștea tipică Maramureșului. Puțini își dau seama că pașii lor trec peste sol care ascunde urme de aur real.
„E interesant cum natura a absorbit istoria și a transformat-o într-o tăcere aurie,” a spus o turistă din Cluj, citată de un blog de drumeții din zonă.
Ce viitor are un oraș cu aur în sol?
Autoritățile locale privesc cu prudență acest „aur moștenit”. Redeschiderea exploatărilor ar presupune investiții mari, dar și impact ecologic. În schimb, turismul tematic pare o opțiune tot mai viabilă.
Un proiect pilot al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș, propune digitalizarea zonelor istorice miniere și integrarea lor într-un circuit turistic, cu explicații interactive și aplicații de realitate augmentată. Astfel, trecutul ar putea prinde viață în fața generațiilor tinere fără a tulbura solul.
