Din cuprinsul articolului
Când va veni sfârșitul lumii? Planeta Pământ nu va mai putea susține viața, dar nu mâine, nici peste o mie de ani – ci într-un interval de timp greu de cuprins cu mintea. O echipă de cercetători de la NASA, în colaborare cu oameni de știință japonezi de la Universitatea Toho, a reușit să estimeze momentul în care Terra va deveni cu adevărat nelocuibilă. Conform calculelor, sfârșitul planetei, în forma cunoscută astăzi, va avea loc peste aproximativ 999.999.996 de ani.
Deși cifra pare de domeniul SF, datele se bazează pe simulări reale, studii climatice și modele astronomice care iau în calcul evoluția Soarelui, modificările orbitei Pământului și schimbările climatice naturale accentuate de activitatea umană.
Soarele: motorul vieții devine o amenințare
Cercetătorii estimează că Soarele va continua să-și intensifice treptat luminozitatea și căldura, un proces normal în ciclul de viață al unei stele de tip G. În timp, această creștere va accelera evaporarea apelor de pe Pământ. Oceanele se vor retrage, umiditatea din atmosferă se va reduce până la dispariție, iar efectul de seră va scăpa de sub control.
Potrivit Ecoportal și AS USA, planeta noastră se va transforma treptat într-o zonă aridă, fără nori, fără apă și fără forme de viață complexe. Fără ocean, fără vegetație, fără atmosferă respirabilă, Pământul va deveni un deșert cosmic, cu temperaturi incompatibile cu viața.
Un supercontinent care va aduce extincția?
Un alt scenariu analizat de Universitatea din Bristol, din Marea Britanie, implică formarea unui nou supercontinent, Pangeea Ultima, peste aproximativ 250 de milioane de ani. Acest continent uriaș s-ar forma aproape de Ecuator, într-o zonă unde temperaturile vor atinge niveluri insuportabile pentru mamifere, inclusiv pentru oameni.
Modelările pe supercomputere arată că acest supercontinent ar favoriza acumularea de căldură, lipsa circulației atmosferice și apariția unor condiții extreme: valuri de căldură continue, secete, erupții vulcanice masive și o atmosferă bogată în dioxid de carbon.
Toate aceste proiecții arată același lucru: viața pe Pământ are un termen limitat. Chiar dacă pare că avem timp, cercetările actuale evidențiază un adevăr simplu: planeta este fragilă. Încălzirea globală, poluarea, defrișările și scăderea biodiversității sunt probleme reale, iar unele dintre ele pot grăbi schimbările care, în mod natural, s-ar produce în milioane de ani.
Când va veni sârșitul lumii: ce spun datele NASA și studiile recente
-
Soarele își va crește treptat luminozitatea cu 10% la fiecare miliard de ani.
-
Temperatura medie globală ar putea depăși 50°C în unele regiuni, în lipsa apei.
-
Viața complexă ar putea dispărea cu mult înainte de „termenul final” calculat de NASA.
-
Modelele de simulare arată că cele mai rezistente forme de viață vor fi bacteriile și microbii extremofili, care ar putea supraviețui până în ultimele etape.
Ce urmează?
Potrivit cercetătorilor citați de Ecoportal și Massachusetts Institute of Technology, umanitatea nu este, totuși, fără opțiuni. Programele de explorare spațială, terraformarea altor planete și colonizarea altor corpuri cerești sunt idei care prind contur în cercurile științifice. Însă până la mutarea în alt colț al galaxiei, singura soluție reală este protejarea planetei pe care deja o avem.