Sari la conținut

Ce țară ar viza Putin după Ucraina. Are 15 scenarii de război: E o amenințare directă

Vladimir Putin, președintele Rusiei, examinează 15 posibile scenarii de război, șase dintre acestea având drept țintă Europa. Polonia este unul dintre principalele puncte de tensiune și, conform oficialilor ucraineni, „Polonia înțelege că aceasta este o amenințare directă”.

Vladimir Putin analizează 15 scenarii de război pentru 2045

Liderii militari ai Rusiei studiază 15 scenarii de război posibile până în anul 2045, șase dintre acestea având drept țintă Europa de Nord, a afirmat marți, la Kiev, Vadim Skibițki, șeful adjunct al principalei direcții de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, cu ocazia unei discuții privind „noile contururi ale securității europene”.

În opinia sa, în patru dintre scenarii, Moscova anticipează apariția unui conflict cu Polonia, precizând că „Polonia realizează că este o amenințare directă”, conform agențiilor de presă ucrainene Ukrinform și Liga.

Skibitski a adăugat că Rusiei îi este clar poziția și rolul în lumea modernă și locul său în sistemul de conducere globală. Moscova a realizat o previziune pentru perioada 2026-2035, cu o perspectivă extinsă până în 2045, în care a identificat în mod clar patru scenarii majore.

„În primul scenariu, conducerea absolută pe plan mondial este deţinută de SUA. Al doilea prevede rolul în creştere al Chinei. Al treilea are la o bază o lume multipolară din care face parte şi Rusia, iar al patrulea scenariu vizează regionalizarea, aşa cum spun ei”, a explicat responsabilul GUR.

În conformitate cu previziunile Moscovei, războiul din Ucraina ar urma să se încheie până în 2026, a afirmat Vadim Skibiitsky, citat de Liga.

„La urma urmei, dacă războiul va continua încă 5-10 ani, Federaţia Rusă nu va putea niciodată să ajungă din urmă sau să se situeze la acelaşi nivel cu SUA şi China. Va rămâne pentru totdeauna un jucător regional la nivelul nostru est-european”, a explicat adjunctul şefului GUR.

Alte patru scenarii prevăd un posibil conflict militar cu Polonia.

„Europa de Nord înţelege, ţările baltice înţeleg (N.r. – acest pericol). Polonia înţelege că aceasta este o ameninţare directă”, a spus Skibiţki.

Politica administrației Trump ar urma să se alinieze cu cea a Rusiei

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Persoanele care promovează în mass-media narațiuni impuse de Moscova recepționează săptămânal directive de la Kremlin, iar ulterior susțin că politica externă a administrației Trump ar fi în concordanță cu strategia Rusiei condusă de Vladimir Putin.

Într-o analiză publicată de Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Julia Davis, editorialist la The Daily Beast și fondator al Russian Media Monitor, constată că propagandistul Vladimir Solovyov nu mai vede în SUA principalul „inamic” al Rusiei, așa cum făcea anterior.

Julia Davis remarcă faptul că atmosfera la Moscova a evoluat de la optimism la efervescență accentuată, Vladimir Solovyov evocând o posibilă nouă „alianță”.

În cadrul emisiunii sale radiofonice matinale Full Contact, Solovyov a afirmat:

„Măștile sunt scoase! Acum vedem că Europa este în spatele acestui război… Sunt satanici!”

„El a adăugat: «Îl voi vedea pe Trump intrând în război cu Europa – îmi va face o mare plăcere. Iată cum se va desfășura totul: anexarea Groenlandei, dezintegrarea NATO, distrugerea Uniunii Europene, pe care Trump nu o va mai recunoaște, și războiul economic dintre America și Europa».

Dar de ce să ne oprim doar aici? Donald Trump ar putea chiar să redirecționeze ajutorul SUA alocat Ucrainei către Rusia, noul aliat al Americii. Solovyov a visat cu ochii deschiși: «Trump va spune: De ce nu intrăm într-o cooperare militaro-tehnică cu Rusia? Iată cine sunt adevărații dușmani ai Americii: Europa satanică și Uniunea Europeană».

Vladimir Solovyov, care a fost decorat de Kremlin cu Ordinul Patriei, clasa a patra, a continuat să dezvolte această temă, proclamând că o alianță între Statele Unite și Rusia va culmina cu luarea unor acțiuni comune – nespecificate, însă – împotriva Europei.

Într-un episod din emisiunea Seara cu Vladimir Solovyov, gazda și experții care au apărut în programul său s-au gândit la «diviziunea» iminentă a Europei, facilitată de Rusia, îngrijorându-se doar din cauza ideii că mandatul lui Trump nu este suficient de lung pentru a face tot ce trebuie făcut.

Unul dintre invitați, Dmitri Drobnitsky, a fost de acord că Moscova are nevoie de mai mult timp, iar vicepreședintele JD Vance este «biletul de aur al Rusiei pentru a-și continua expansiunea globală» – cu condiția să câștige alegerile prezidențiale din 2028”, a continuat Julia Davis, potrivit Capital.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel