Sari la conținut

Mesaj cu tâlc transmis lumii de Papa Francisc, de pe patul de spital

sursa foto: Agenția Vaticanului

Papa Francisc a cerut dezarmarea cuvintelor, dezarmarea minţilor şi dezarmarea Pământului, într-o scrisoare trimisă cotidianului italian Corriere della Sera din spitalul în care este internat de mai bine de o lună.

În scrisoarea publică, Suveranul Pontif susţine că „în acest moment de boală, după cum am avut ocazia să spun, războiul pare şi mai absurd”.

„Fragilitatea umană, de fapt, are puterea de a ne face mai lucizi în privinţa lucrurilor care durează şi a celor care sunt trecătoare, a lucrurilor care ne fac să trăim şi a lucrurilor care ne ucid. Poate de aceea avem atât de des tendinţa de a nega limitele şi de a evita oamenii fragili şi răniţi: ei au puterea de a pune la îndoială direcţia pe care am ales-o, ca indivizi şi în calitate de comunităţi”, a scris Papa Francisc.

Papa Francisc
Sursa foto: captura Vatican News

Apel la adevăr şi dezarmare

Suveranul Pontif a cerut tuturor celor care îşi dedică „munca şi inteligenţa pentru a informa, prin intermediul instrumentelor de comunicare care astăzi ne unesc lumea în timp real, să simtă toată importanţa cuvintelor”.

„Nu sunt niciodată doar cuvinte: sunt fapte care construiesc mediile umane. Pot conecta sau dezbina, pot fi în slujba adevărului sau se pot folosi de el. Trebuie să dezarmăm cuvintele, să dezarmăm minţile şi să dezarmăm Pământul. Este mare nevoie de reflecţie, de calm, de un sentiment de complexitate”, a adăugat papa Francisc.

El a deplâns faptul că, „în timp ce războiul nu face decât să distrugă comunităţile şi mediul înconjurător, fără a oferi soluţii la conflicte, diplomaţia şi organizaţiile internaţionale au nevoie de viaţă nouă şi de credibilitate”.

Suveranul Pontif a insistat totodată că, „în plus, religiile pot profita de spiritualitatea popoarelor pentru a reaprinde dorinţa de fraternitate şi dreptate, speranţa de pace” şi că „toate acestea necesită angajament, muncă, tăcere, cuvinte”.

Starea de sănătate a Papei, ameliorată

Deşi este spitalizat de 33 de zile, papa continuă să lucreze şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în lume, o dovadă în acest sens fiind scrisoarea trimisă Corriere della Sera, potrivit Agerpres.

În vârstă de 88 de ani, Papa Francisc este internat la Spitalul Gemelli din Roma din 14 februarie din cauza unei duble pneumonii şi, deşi a trecut prin patru crize grele, în ultimele săptămâni a cunoscut o ameliorare lentă şi treptată, nemaifiind în „pericol iminent”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel