Din cuprinsul articolului
Vaticanul a publicat prima imagine cu Papa Francisc, de când a fost internat în urmă cu mai bine de o lună. În fotografie, Suveranul Pontif este în scaunul cu rotile, în camera lui de rugăciune, din spitalul din Roma.
În imaginea publicată de Vatican, Papa Francisc apare într-un cărucior cu rotile, în faţa unui altar şi a unui crucifix aşezat pe perete, relatează Sky News.
„Papa Francisc a participat la Sfânta Liturghie în capela apartamentului său de la etajul zece al Policlinicii Gemelli”, a transmis Vaticanul.

Diagnosticat cu dublă pneumonie și infecție polimicrobiană
În vârstă de 88 de ani, Suveranul Pontif se află în continuare sub tratament la Spitalul Gemelli din Roma și nu a mai fost văzut public de când a fost internat în urmă cu mai bine de o lună.
Medicii spun că Papa Franscisc nu se mai află în stare critică, după ce a fost internat cu bronșită la data de 14 august, iar ulterior a fost diagnosticat cu dublă pneumonie și o infecție polimicrobiană.
Papa, care a primit oxigen pe tot parcursul tratamentului în spital, pare să respire singur, în fotografia publicată de Vatican, potrivit antena3.ro.
În absența Papei, activitatea zilnică a Vaticanului a continuat, inclusiv pregătirile pentru Anul Sfânt, evenimentul jubiliar organizat o dată la 25 de ani, care aduce milioane de pelerini la Roma.