Acesta a invocat faptul că liderul AUR a fost declarat persona non-grata atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina, considerând că aceste aspecte necesită o verificare suplimentară.

Motivatia contestației

În cazul Republicii Moldova, măsura a fost justificată prin motive legate de suveranitatea statului moldovean. Avocatul a subliniat că este important să se analizeze contextul și motivele acestor decizii pentru a clarifica situația în ceea ce privește candidatura liderului AUR la alegerile prezidențiale.

„Declararea ca persona non-grata în Republica Moldova și Ucraina sunt elemente extrem de negative. Trebuie analizat pentru ce motive a fost declarat indezirabil.

Spre exemplu, în Moldova a fost declarat indezirabil pentru activitatea sa de destabilizare a suveranității Republicii Moldova”, a susținut Ionescu.

Contestația depusă la Biroul Electoral Central (BEC) urmează să fie analizată de autoritățile electorale, care vor decide asupra validității acesteia și a impactului asupra procesului electoral.

Avocatul a adus critici suplimentare, susținând că Simion ar fi „cel mai neeligibil candidat din punct de vedere al palierului constituțional”.
Sursă foto: EVZ

Reactia lui Gigi Becali

Desi a demisionat din AUR, latifundiarul Gigi Becali a reacționat imediat și a subliniat că această contestație este o „nebunie”.

„E o nebunie, e un nonsens pentru că e naționalist. E patriot și iubește poporul lui. Dacă am ajuns eu, Becali, să vă dau lecții de democrație, e grav. Eu îi rog pe BEC și CCR și le spun că George Simion va fi un președinte corect”, a replicat Gigi Becali.