Sari la conținut

Alertă la graniţa cu Ucraina! Trafic cu medicamente periculoase

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un ucrainean a încercat să introducă în România 1.000 de fiole de adrenalină prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, din judeţul Satu Mare. Fiolele au fost confiscate, iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal.

Polițiștii de frontieră sătmăreni anunță că „au întocmit dosar penal unui cetățean ucrainean care a încercat să introducă în țară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanțe dopante de risc.” Incidentul a avut loc duminică.

„Azi dimineață, în jurul orei 3.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 38 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Ucraina.
Cu ocazia controlului specific, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în bagajele personale ale acestuia mai multe produse farmaceutice, printre care și 20 de cutii a câte 50 de fiole fiecare, susceptibile a conține substanțe dopante de risc, respectiv adrenalină”, au transmis polițiștii de frontieră, potrivit portalsm.ro.

Autoritățile vamale au reținut bunurile. Polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit bărbatului dosar penal pentru prevenirea și combaterea producerii și traficul ilicit de substanțe dopante.

sursa foto: stirileprotv.ro

În ceea ce privește substanțele descoperite, a căror valoare se ridică la suma de 7.000 lei, acestea vor fi transmise unor instituții specializate, în vederea expertizării, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale care se impun, au precizat polițiștii de frontieră.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel