Din cuprinsul articolului
Dana, o româncă stabilită în Marea Britanie, a făcut public pe rețelele de socializare cum reușește să își administreze venitul lunar de 4.200 de lire sterline, alături de soțul ei, în contextul unui trai destul de limitat. Deși suma poate părea considerabilă pentru unii români, Dana a explicat că, în realitate, acești bani se duc rapid pe cheltuieli esențiale, lăsându-le puțin loc pentru economii sau pentru orice fel de plăceri personale.
Venitul lunar și cheltuielile cotidiene
Dana câștigă aproximativ 1.100 de lire pe lună, lucrând 25 de ore pe săptămână, iar soțul ei adaugă încă 3.100 de lire la bugetul familiei, ajungând astfel la un total de 4.200 de lire pe lună. Cu toate acestea, chiar și cu acest venit, cheltuielile lunare sunt considerabile, iar viața de zi cu zi este destul de dificilă.
„Cum trăim noi în Anglia cu 4.000 de lire pe lună? Avem două fete în școala primară și cheltuielile sunt mari. Cam 1.000 de lire se duc pe mâncare, câteodată mai mult, câteodată mai puțin”, a spus Dana într-o postare pe TikTok, potrivit CanCan.
Printre cheltuielile lunare se numără și 1.250 de lire pentru creditul ipotecar, 200 de lire pentru taxele locale, 150 de lire pentru gaz și electricitate, 45 de lire pentru internet și 100 de lire pentru telefoane. De asemenea, familia cheltuiește aproximativ 400 de lire pe lună pentru benzină, pentru cele două mașini ale lor.
Cheltuieli anuale și costuri suplimentare
În plus față de cheltuielile lunare, Dana a menționat și cheltuieli anuale, cum ar fi 100 de lire pentru lecțiile de înot ale celor două fete, 600 de lire pentru apă, 170 de lire pentru taxa TV și 1.000 de lire pentru asigurările celor două mașini. La acestea se adaugă și costurile pentru revizii, verificări și service pentru mașini.
În urma postării sale pe TikTok, mulți internauți au comentat despre cum trăiesc Dana și familia ei, majoritatea considerând că viața lor este extrem de limitată, fără ieșiri, vacanțe sau alte plăceri. „Fără o ieșire, fără vacanțe, fără haine, încălțăminte etc., deci extrem de mult. O viață extrem de limitată! Sincer, nu mai este nimic wow să stai în UK”, a comentat un utilizator.
Unii au sugerat că Dana ar putea câștiga mai mult, lucrând mai multe ore sau găsind un job mai bine plătit, iar alții au comparat situația lor cu cea a familiilor din România, spunând că „trăiți cam cum trăiește o familie în România cu 4.200 de lei… foarte limitat. Nu știu ce căutați acolo. În România se câștigă și se trăiește mai bine dacă știi să faci ceva, ai o meserie și ești serios”.
Viața în Marea Britanie nu este ușoară, chiar și cu un venit de 4.200 de lire
Chiar și cu acest venit de 4.200 de lire pe lună, care ar putea părea mult în România, Dana și familia ei se confruntă cu provocări financiare constante. Cheltuielile mari pentru locuință, facturi și alte costuri zilnice fac ca traiul în Marea Britanie să nu fie deloc ușor. Aceste costuri ridicate pun în lumina contrastul dintre percepția unui trai mai bun în străinătate și realitatea cotidiană cu care se confruntă multe familii de emigranți.