Sari la conținut

De ce au fost percheziţii la Gruparea Potra şi ce legătură există cu Călin Georgescu

sursa foto: Facebook

Poliţiştii şi procurorii au făcut peste 50 de percheziţii şi descinderi în Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, la Horaţiu Potra şi gruparea acestuia de mercenari.

Sunt vizate 27 de persoane şi patru sedii de firmă, în cea mai amplă acţiune a forţelor de ordine legată de modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.

Procurorii au anunţat că sunt vizate acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instigare publică, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, dar şi fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, comunicarea de informaţii false.

Horațiu Potra, vizat de anchetă

Liderul grupării, controversatul Horațiu Potra, nu a fost găsit de poliţişti la domiciliu. Se pare că fostul luptător din Legiunea Străină și liderul mercenarilor români care luptă în Congo este plecat în străinătate.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 26 februarie 2025, 47 de percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj. În cadrul acestor activităţi au fost vizate 27 de persoane fizice şi 4 sedii aparţinând unor persoane juridice”, a anunţat Parchetul ICCJ, potrivit evz.ro.

În cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională.

Ce infracţiuni suspectează procurorii?

Procurorii susţin că există suspiciuni privind săvârşirea următoarelor infracţiuni:

  • Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, prevăzută de art. 397 din Codul penal
  • Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal
  • Efectuarea, fără drept, a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată
  • Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal
  • Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002
  • Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid împotriva umanităţii şi de crime de război, precum şi răspândirea, în spaţiul public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002
  • Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018
  • Fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal
  • Comunicarea de informaţii false, prevăzută de art. 404 din Codul penal
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel