Din cuprinsul articolului
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a actualizat condițiile pentru pensionarea înainte de limita de vârstă, conform noilor reglementări legislative.
Astfel, persoanele care au depășit stagiul complet cu 5 ani pot să ceară să se retragă chiar cu 5 ani înainte de vârsta standard stipulată în lege. Este un real avantaj pentru cei care au început să muncească de la vârste fragede.
Conform datelor transmise de Casa Națională de Pensii Publice, cei 5 ani în plus se pot aduna și din stagii de necontributivitate.
În acest fel, tot mai mulți români vor putea să iasă din câmpul muncii înainte de împlinirea vârstei standard de 65 de ani, cât dorește UE să stabilească pentru ambele sexe.

„Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
Perioada celor 5 ani de stagiu de cotizare în plus față de stagiul complet de cotizare contributiv se constituie și din perioade asimilate stagiului de cotizare, precum și din stagii necontributive”, a transmis CNPP.
LISTA perioadelor asimilate ca vechime în muncă
perioadele asimilate sunt cele în care persoana în cauză:
- a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
- a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
- a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de accident de muncă şi boli profesionale; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.
Potrivit CNPP, există şi stagiile de necontrontributivitate care se adaugă la vechimea necesară pentru pensionarea anticipată.
LISTA stagiilor necontributive
- perioadele recunoscute în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi
- persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului-lege nr.118/1990;
- perioada de vechime în muncă a soţiei salariate care și-a urmat soţul trimis în misiune permanentă în străinătate conform Decretului-lege nr.51/1990;
- perioadele în care s-a beneficiat de ajutor de şomaj şi/sau de ajutor de integrare profesională, prevăzute de Legea nr. 1/1991, anterior datei de 01.04.2001;
- perioadele în care s-a beneficiat de plăţi compensatorii, anterior datei de 01.04.2001, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999;
- perioadele în care s-a beneficiat de venit de completare/plăţi compensatorii, ulterior datei de 01.04.2001, dacă nu se suprapune cu perioada de șomaj sau contract de muncă;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite și condiţii speciale de muncă
- perioada de exil;
- perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată conform Decretului nr. 112/1965 privind drepturile angajaţilor trimişi să lucreze în ţări cu climă greu de suportat;
- alte perioade care au constituit vechime în muncă, conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat contribuție de asigurări sociale (spre ex: șomajul tehnic acordat conform OUG nr. 28/2009, OUG nr. 4/2010).