Sari la conținut

Rafila: Lista de așteptare pentru transplant numără 3.000 de persoane

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, atrage atenţia că România se confruntă cu o listă de așteptare pentru transplant de aproximativ 3.000 de persoane.

Potrivit acestuia, numărul redus de donatori face imposibilă rezolvarea acestei situații într-un timp rezonabil.

„Lista de așteptare de 3.000 de persoane care există în momentul de față, în mod evident, nu poate fi rezolvată într-un timp rezonabil, având în vedere că discutăm de câteva zeci de donatori în fiecare an.

Sigur că au scăzut de la 86 la 73, dar până la urmă această scădere nu este significativă, pentru că ar trebui să avem cel puțin sute de donatori în fiecare an, cât să putem să discutăm despre o activitate de transplant eficientă”, a explicat Rafila, potrivit Mediafax.

„Transplantul rămâne pentru noi o prioritate”

Cu toate acestea, ministrul a subliniat și aspecte pozitive, menționând că România dispune de numeroase spitale care fac proceduri de transplant. Printre cele mai frecvente intervenții se numără transplantul renal, cel hepatic și cel cardiac.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Pentru îmbunătățirea situației, Rafila a evidențiat importanța colaborării între mai multe entități: „Transplantul rămâne pentru noi o prioritate, ne gândim cum să îmbunătățim finanțarea, să îmbunătățim comunicarea, dar nu putem face lucrul ăsta decât împreună cu profesioniștii din domeniul sănătății, cu universitățile de medicină și farmacie și, în ultimul rând, cu mass-media”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel