Din cuprinsul articolului
Zi DECISIVĂ pentru Germania. Au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină următorul cancelar al ţării, liderul Uniunii Creştin Democrate, Friedrich Merz, a declarat la un miting la München că va fi o voce puternică în Europa, în aceste „vremuri tulburi”.
Friedrich Merz, o voce puternică în Europa, în aceste „vremuri tulburi”
Campania a fost umbrită de ascensiunea formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, care se preconizează că va ieşi pe locul al doilea, înaintea Partidului Social Democrat alcancelarului Olaf Scholz.
Potrivit RRA, peisajul politic fragmentat anunţă însă negocieri complicate, într-un moment crucial pentru cea mai mare putere europeană.
Germanii îți aleg PARLAMENTARII

Cei aproximativ 60 de milioane de germani cu drept de vot își pot exprima opțiunile până la ora 18.00, când sunt așteptate și primele exit-poll-uri. Fiecare alegător are două voturi. Primul, care este marcat pe jumătatea din stânga a buletinului de vot, este utilizat pentru alegerea directă a deputatului de circumscripție.
Cu al doilea vot, care apare în partea dreaptă a documentului, sunt alese partidele. Ponderea la nivel național a acestor voturi decide la câte locuri în Bundestag are dreptul un partid. Ca urmare a reformării legii electorale, cel de-al 21-lea Bundestag va avea 630 de deputați, cu 103 mai puțini decât în prezent.
Campania electorală s-a axat în general pe subiecte fierbinți, precum migrația ilegală și, mai recent, pe provocările la adresa NATO, reprezentate de președintele american Donald Trump.
Sondajele indică însă că o preocupare cotidiană în creștere pentru germani, capabilă să influențeze votul de astăzi, este starea precară a economiei. Sondajele indică, de asemenea, o victorie a creștin-democraților, care însă vor fi nevoiți să se angajeze în negocieri de coaliție cu mai multe partide.