Din cuprinsul articolului
Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat oficial retragerea din tenis după meciul pierdut cu Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6, în primul tur la Transylvania Open.
Această decizie marchează sfârșitul unei cariere extraordinare, în care românca a reușit performanțe de neegalat și a scris istorie în tenisul mondial.
Ultimul meci și anunțul retragerii
După o carieră impresionantă, Simona Halep a ales să își ia rămas bun de la tenis în fața publicului român, la Cluj. După înfrângerea cu Lucia Bronzetti, fostul lider mondial a făcut un anunț emoționant:
„Ceea ce am realizat în tenis nici nu visam. Familia mea a fost tot timpul alături de mine. Fără ei nu aş fi ceea ce sunt astăzi. Iau această decizie cu sufletul împăcat şi întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult.”
Simona Halep a transmis că a dorit să își ia rămas bun de pe terenul de tenis, în fața fanilor săi.
Lucia Bronzetti, mesaj pentru Simona Halep
Lucia Bronzetti, cea care a învins-o în ultimul său meci oficial, și care practic i-a încheiat cariera Simonei Halep, a transmis un mesaj respectuos pentru româncăprin intermediul rețelelor sociale:
„Felicitări pentru cariera incredibilă”, a scris jucătoarea italiană, alături de o fotografie cu Halep părăsind terenul.
Performanțele istorice ale Simonei Halep
Simona Halep a fost una dintre cele mai mari jucătoare de tenis ale generației sale. Iată câteva dintre cele mai impresionante realizări din cariera sa:
- Două titluri de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019
- 24 de titluri WTA la simplu
- 64 de săptămâni pe locul 1 mondial
- 373 de săptămâni în TOP 10 WTA
- 580 de victorii la simplu și 242 de înfrângeri
- Peste 40 de milioane de dolari câștigați din tenis
Reacțiile din lumea tenisului
Retragerea Simonei Halep a fost intens comentată în presa internațională și în circuitul WTA. Jucătoare de top, printre care și Sorana Cîrstea, i-au transmis mesaje de apreciere pentru întreaga sa carieră.
Retragerea Simonei Halep a fost intens comentată în presa internațională și în circuitul WTA. Jucătoare de top, printre care și Sorana Cîrstea, i-au transmis mesaje de apreciere pentru întreaga sa carieră.
Printre cele mai emoționante reacții s-a numărat și cea a legendarei Serena Williams, care a declarat: „Simona a fost mereu o adversară incredibilă și o inspirație pentru multe jucătoare. Îi doresc tot binele în această nouă etapă a vieții sale.”
De asemenea, fostul antrenor al Simonei, Darren Cahill, a împărtășit un mesaj emoționant: „A fost o onoare să lucrez cu Simona. Determinarea și pasiunea ei pentru acest sport au fost un exemplu pentru toată lumea.”
The Tennis Letter au descris-o pe Simona Halep drept o ”mare campioană”.
”Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist! E greu să vezi o mare campioană când părăsește sportul.
A consumat atât de multă iubire și energie în munca ei de zi cu zi și a inspirat nenumărați oameni pe parcurs. Se potrivește foarte bine că a jucat ultimul său meci în România.
Fetița din Constanța a crescut și a devenit dublă câștigătoare de Grand Slam și lider mondial.
Ce carieră, ce parcurs. Mulțumim pentru tot, Simo. Tenisului îi va fi dor de tine”, se arată pe pagina de Twitter The Tennis Letter.
Numeroși fani și jucători din circuit au postat mesaje de mulțumire și apreciere pe rețelele sociale, recunoscând contribuția majoră a Simonei Halep la tenisul mondial.
Această retragere marchează sfârșitul unei ere pentru tenisul românesc, dar și pentru fanii din întreaga lume care au urmărit cu emoție fiecare meci al Simonei Halep. Deși își încheie cariera profesionistă, rămâne un simbol al perseverenței și al muncii asidue, inspirând noile generații de jucători.