Din cuprinsul articolului
Pe măsură ce frecvența și gravitatea dezastrelor naturale cresc, continuă să crească și impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii oamenilor, iar aceste efecte vor deveni din ce în ce mai periculoase.
În acest context, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat că a fost reprezentată la ultima conferinţă a Proiectului ClimateMED, derulat în cadrul cooperării a şase universităţi şi instituţii din patru ţări.
Extinderea cunoştinţelor viitorilor medici
Acest demers are ca scop dezvoltarea unui curriculum pentru extinderea cunoştinţelor despre efectele schimbărilor climatice asupra sănătăţii.
„UMFST G.E. Palade Târgu Mureş a fost reprezentată la ultima conferinţă şi întâlnire de lucru din cadrul proiectului Erasmus+ Proiectul ClimateMED (Developing new curriculum outlines and learning materials on climate change’s health impacts for medical schools), care s-a desfăşurat la Universitatea din Pécs.
Proiectul ClimateMED, bazat pe cooperarea a şase universităţi şi instituţii din patru ţări, s-a desfăşurat în perioada 2022-2025, sub coordonarea Universităţii din Pécs şi cu sprijinul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
Printre rezultatele proiectului se numără dezvoltarea unui curriculum detaliat pentru studenţii la Medicină, elaborarea de ghiduri metodologice pentru profesorii universitari, materiale didactice pentru medicii practicieni şi introducerea cursului opţional ‘Schimbările climatice şi sănătatea umană’ pentru studenţii de Medicină şi asistenţii medicali”, a arătat UMFST Târgu Mureş pe Facebook.
Proiectul se derulează în perioada 2022-2025 sub coordonarea Universităţii din Pécs, cu sprijinul programului Erasmus+ al Uniunii Europene, iar la acesta au participat Universităţile de Medicină din Pécs, Budapesta şi Szeged (Ungaria), University College Cork (Irlanda), UMFST Târgu Mureş (România) şi Universitatea de Medicină din Novi Sad (Serbia).
Iniţiatorii proiectului susţin că studiile arată că la mijlocul acestui secol medicina va avea de tratat probleme cauzate strict de schimbările climatice şi că medicii trebuie să se pregătească în acest sens, iar proiectul ClimateMED a oferit posibilitatea pregătirii materialelor pentru un curs de 14 săptămâni, care să poată fi integrat în programa facultăţilor de Medicină.
„Epidemia de căldură extremă” ucide anual 175.000 de europeni
Peste 175.000 de persoane mor anual din cauza căldurii extreme în Europa, regiunea care se încălzește cel mai rapid la nivel global, conform unui raport publicat recent de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).