Din cuprinsul articolului
O veste tragică a bulversat lumea divertismentului din România! Anunțul a fost făcut de comediantul Nae Nicolae, care a mărturisit cât de greu este să accepte dispariția prietenului său.
Este vorba de decesul prematur al lui Doru Mihăilescu, care a murit la doar 41 de ani. Acesta a participat la emisiunea iUmor când juriul era format din Cheloo, Delia și Mihai Bendeac.
La acea vreme, el s-a prezentat în fața juraților cu un număr de stand-up, dar nu a reușit să-i impresioneze. Tragica veste a fost anunțată de Nae Nicolae, un alt fost concurent al show-ului de la Antena 1. El și Nae Nicolae erau foarte apropiați.
Fanii emisiunii, în şoc după aflarea veştii tragice
Fanii emisiunii de la Antena 1, dar și prietenii lui Mihăilescu au spus că sunt șocați de trista veste și că acesta a ajuns la sufletul lor imediat.
Imediat după afarea veştii morții sale, iar rețelele sociale au fost inundate de mesaje de condoleanțe și amintiri frumoase. Deși a fost o apariție scurtă în show-ul de la Antena 1, Doru a reușit să câștige inimile multora, iar moartea sa a surprins pe toată lumea, lăsându-i pe fanii săi cu un profund regret.
„Drum lin prieten drag!! Pacat”
„Drum lin prieten drag!! Pacat. DORU Mihailescu”, a scris Nae Nicolae Facebook.
„Drum lin, Stabule! Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene!; Doamne ferește, eram prieteni pe TikTok chiar vorbeam de fotbal și multe alte chestii, Dumnezeu să te ierte;
Doamne, nu cred!! Nae Nicolae suntem alături de tine. Tristă zi, tristă veste! Datorita ție am avut ocazia să îl cunoaștem personal pe Doru și ni s-a lipit la suflet imediat. Mare păcat! Condoleanțe familiei!;
Drum lin Doru Mihăilescu Dumnezeu să te odihnească în împărăția sa. Ai plecat mult prea devreme”, au scris internauţii.
Un alt apropiat al fostului concurent de la iUmor a spus că este dureros că când tinerii mor atât de devreme și că speră ca Dumnezeu să-i ducă departe de această lume plină de ură.
Nae Nicolae a dorit să liniștească publicul, subliniind că Doru nu a fost bolnav și nu s-a sinucis. De asemenea, acesta a dat asigurări că nu a fost vorba despre un accident rutier. Comediantul a menționat că va aștepta acordul familiei pentru a dezvălui eventuale detalii suplimentare.