Din cuprinsul articolului
Fiul lui Dinu Gheorghe a dat detalii despre decesul tatălui său şi a spus că vestea morții sale a luat familia prin surprindere.
„Suntem cu toții șocați. Totul era în regulă cu tatăl meu, nu lua medicamente pentru inimă sau tensiune. Este un moment extrem de greu, nu ne explicăm ce s-a întâmplat. Știm doar că s-a prăpădit pe canapea, în timp ce se uita la televizor. A fost găsit de menajeră. Cel mai probabil, înmormântarea va avea loc vineri. Vom da un comunicat exact. Îl vom înmormânta lângă mama mea, într-un cimitir din București”, a declarat Dinu Gheorghe Jr. pentru Gândul.
Reacții din lumea fotbalului
Clubul Rapid București a transmis un mesaj oficial în memoria fostului său președinte: „Clubul FC Rapid regretă dispariția lui Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului nostru! Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să-l odihnească!”.
Dinu Gheorghe s-a născut pe 4 iulie 1956 și a avut o carieră impresionantă în fotbalul românesc. A fost președintele Rapidului timp de nouă ani, în patru mandate succesive, între 1997 și 2006, apoi între 2010 și 2011, respectiv 2015 și 2016.
Citeşte continuarea AICI.