Sari la conținut

Anomalii în sistemul solar provocate de un obiect misterios, de opt ori mai mare decât Jupiter

sistem solar
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Anomalii în sistemul solar

Anomalii în sistemul solar provocate de un obiect misterios, de opt ori mai mare decât Jupiter. Explicația unui fenomen care a nedumerit astronomii.

Un corp ceresc dce are dimensiunea unei planete, care a străbătut sistemul nostru solar în urmă cu circa patru miliarde de ani, ar fi putut modifica permanent orbita a nu mai puțin de patru planete, susțin cercetători de la universitățile din Toronto și Arizona.

Sistem Solar
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Potrivit oamenilor de știință, obiectul ar fi avut de opt ori masa lui Jupiter și ar fi deviat orbitele a nu mai puțin de patru planete: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, scrie Live Science, preluat de Spot Media.

Orbitele deviate ale celor patru planete au constituit subiectul unor aprige controverse în lumea științifică de decenii bune, iar acum oamenii de știință cred că au descoperit cum au ajuns așa.

Cercetătorii au realizat nu mai puțin de 50.000 de simulări computerizate, plecând de la ideea unui vizitator interstelar din perioada de început a sistemului nostru solar.

Deviaţii minore de la orbite

Prin comparaţie cu Mercur, a cărui orbită este cea mai alungită şi înclinată dintre cele patru planete telurice ale Sistemului Solar, orbitele celor patru planete joviene – Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun – prezintă deviaţii minore de la orbitele ideale. Explicarea acestor discrepanţe este dificilă, conform lui Renu Malhotra, planetolog la University of Arizona din şi co-autor al noului studiu.

O enigmă pentru astrofizicieni

„O enigmă pentru astrofizicieni este de mult timp legată de modul în care, ulterior, orbitele au devenit mai alungite şi înclinate faţă de planul principal cu nu prea mult, dar nici prea puţin”, scrie ea într-un mesaj prin e-mail către Live Science. Dacă studii anterioare s-au concentrat asupra modului în care interacţiunile dintre aceste planete le-ar fi modificat orbitele, „aceste ipoteze nu explică anumite detalii importante ale orbitelor observate”, conform lui Malhotra.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel