Din cuprinsul articolului
Luni, 20 ianuarie 2025, Donald Trump a fost inaugurat ca cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie în fața Kamalei Harris.
Noul președinte american a ținut un discurs în care și-a expus viziunea cu privire la ce urmează pentru Statele Unite în următorii patru ani.
Donald Trump a ținut cel mai lung discurs din era televizată a Americii
Discursul tradiţional al preşedintelui nou-învestit al SUA a fost, de-a lungul istoriei, menit să reprezinte un moment unificator pentru o ţară puternic divizată în urma alegerilor. În general, preşedinţii SUA au ales să vorbească drept unitate, despre speranţă şi despre felul în care americanii se reunesc în spatele preşedintelui lor, indiferent dacă l-au votat sau nu.
În discursul din acest an, Donald Trump, a făcut o serie de promisiuni despre măsurile pe care le va aplica, încă din prima zi a noului său mandat.
Planurile sunt extinse și vizează mai multe domenii. Printre ordinele executive menționate se află: deportarea în masă a imigranților fără documente, tarife comerciale drastice, încheierea Green New Deal și mandatului de a folosi mașini electrice și grațierea inculpaților acuzați în atacul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021, potrivit NBC și Time.
Donald Trump a rostit în discursul său inaugural 2.885 de cuvinte, în aproape 30 de minute. Președintele Statelor Unite stabilește un nou record privind cel mai lung discurs din era televizată a inaugurărilor prezidențiale americane.
Al doilea discurs de învestire al președintelui Trump a fost aproape de două ori mai lung decât cel la preluarea primului mandat, în 2017, când a rostit 1,433, potrivit The American Presidency Project.
În discursul său de luni, cel mai lung din istoria modernă, Trump a numit revenirea sa în funcție drept începutul unei „noi ere palpitante”.
Discursul integral al lui Donald Trump: Era de aur a Americii începe acum
Vicepreședinte Vance, președinte Bush, Clinton, Obama, vicepreședintă Harris, era de aur a Americii începe acum. De acum încolo, țara noastră va avea succes și va străluci în întreaga lume. Nu îi vom mai lăsa pe alții să își bată joc de noi. Voi pune America prima.
Suveranitatea noastră se va întoarce, siguranța noastră va veni înapoi, balanța justiției va fi reechilibrată, transformarea sistemului de justiție într-o armă se va încheia.
Prioritatea noastră va fi aceea de a crea o națiune care este mândră, prosperă și liberă. America în curând va fi mai măreață, mai puternică și mult mai excepțională decât a fost vreodată.
Revin la președinție cu optimism. Un val al schimbării trece în țara noastră. Sunt multe provocări dar vor fi anihilate de acest moment grozav. Guvernul nostru se confruntă cu o criză de încredere.
Guvernul corupt încearcă să protejeze criminali din afara țării în loc de a proteja granițele americane sau, mai important, pe proprii cetățeni. Țara noastră nu mai poate răspunde în situații de criză, cum s-a întâmplat în Carolina de Nord. Sau mai recent, în Los Angeles, unde incendiile transformă în scrum case și locuințele unora celor mai bogați indivizi din țară, dintre care unii se află chiar aici, foarte interesant.
Donald Trump: Am fost testat mai mult decât toți președinții din ultimii 250 de ani
Avem un sistem de sănătate care nu mai oferă ajutor în timp de criză și un sistem de educație care învață copiii noștri să urască țara noastră. Toate acestea se vor schimba începând de astăzi, și se vor schimba rapid.
Realegerea mea este un mandat de a întoarce foarte multe trădări ce au avut loc și de a oferi poporului credința, democrația și libertatea sa. Din acest moment înainte, declinul Americii s-a încheiat.
Libertățile noastre și destinul glorios al națiunii noastre nu vor mai fi negate și vom restaura loialitatea guvernului American. În ultimii opt ani am fost testat mai mult decât toți președinții din ultimii 250 de ani. Cei ce au încercat să ne oprească cauza au încercat să-mi ia libertatea și chiar să-mi ia viața. Consider că viața mea a fost salvată cu un motiv. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou.
În fiecare zi, sub administrația patrioților americani, vom face față oricărei crize cu încredere. Vom aduce siguranță, pace, pentru cetățenii de orice rasă, credință, crez sau origine. Pentru americani 20 ianuarie este ziua eliberării.
Unitatea națională revine acum în America
Este speranța mea că recentele alegeri prezidențiale vor fi amintite ca cele mai grozave și cu cele mai profunde consecințe din istoria țării noastre. Întreaga națiune este în spatele deciziilor noastre, persoane de orice origine, am câștigat în toate cele șapte state cheie, am câștigat și votul popular.
Către afro-americani și hispanici vreau să vă mulțumesc pentru susținere și încredere. V-am auzit vocile în timpul campaniei electorale și abia aștept să lucrez cu dvs. Astăzi este ziua lui Marthin Luther King, iar împreună ne vom strădui să transformăm visul lui în realitate.
Unitatea națională revine acum în America, iar încrederea și mândria vor fi așa cum nu au mai fost până acum. Administrația mea va fi inspirată de o căutare continuă a excelenței. Nu vom uita de țara noastră și de Dumnezeul Nostru.
Astăzi voi semna o serie de ordine executive istorice, cu aceste acțiuni vom începe restaurarea completă a Americii și revoluția bunului simț.
Donald Trump: Voi declara stare de urgență națională la granița cu Mexic
Prima dată, voi declara stare de urgență națională la granița cu Mexic. Toate intrările ilegale vor fi imediat oprite și vom începe procesul de a returna milioane și milioane de criminali unde au venit. Voi instaura politica „Rămâneți în Mexic”. Voi încheia practica de „prindere și eliberare” și voi trimite trupe la granița sudică.
După semnarea acestor ordine, vom desemna cartelurile drogurilor ca organizații teroriste. Și voi invoca o lege din 1978 prin care voi permite Guvernului să folosească toate elementele pentru a elimina toate bandele criminale de pe teritoriul țării noastre, care aduc crime devastatoare în țara noastră. În calitate de comandant șef nu am decât rolul de a proteja țara.
Voi instrui toți membrii cabinetului să folosească toate măsurile pentru a pune capăt inflației și a reduce costurile și prețurile. Criza generată de inflație are legătură cu cheltuielile exclusive, de aceea astăzi voi declara o „stare de urgență energetică”. Vom fora, dragă, vom fora!
America va fi o națiune manufacturieră din nou, și avem cea mai mare cantitate de petrol și avem de gând să folosim aceste resurse. Vom scădea prețurile, ne vom umple rezerva strategică și vom exporta energie în întreaga lume. Vom fi o națiune bogată din nou și acel aur lichid de sub picioare ne va ajuta să facem asta.
Vom pune capăt Green New Deal și mandatului de a folosi mașini electrice, salvând industria auto. Veți putea din nou să cumpărați mașina pe care o doriți. Vom construi automobile din nou în America, la un nivel la care nimeni nu se gândea vreodată că se poate întâmpla.
Voi pune capăt sistemului comercial pentru a proteja americanii. În loc să ne taxăm cetățenii, vom impune tarife și taxe țărilor străine pentru a ne îmbogăți cetățenii. Vom stabili „Serviciu Fisc Extern”, care să colecteze toate taxele și sumele de bani care să vină la Trezoreria țării noastre.
Visul american va reveni și va fi mai profund ca oricând. Voi înființa un nou Departament de eficiență guvernamentală.
Donald Trump: Voi aduce înapoi dreptul la liberă exprimare
După ani și ani de eforturi ilegale voi semna un ordin executiv pentru a aduce înapoi dreptul la liberă exprimare în America.
Niciodată imensa putere a statului nu va mai permite persecuția oponenților politici. Sub conducerea mea vom reinstaura justiția imparțială. Și vom aduce ordinea și legea înapoi în orașele noastre.
Săptămâna aceasta vom pune capăt unei politici guvernamentale de a transforma rasa și genul în fiecare aspect al vieții private. Societatea noastră nu va ține cont de culoare, ci de merite. Începând de astăzi, aceasta va fi o politică oficială a guvernului SUA. Există doar genul masculin și genul feminin.
Voi reinstaura în funcție orice persoană care a fost dată afară din armată pentru că nu s-a vaccinat. Și voi semna un ordin ca luptătorii noștri să nu mai poată să treacă prin experimente sociale atunci când sunt în misiune. Forțele noastre armate vor fi libere să se concentreze pe înfrângerea inamicilor Americii.
Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii
Ca în 2017, vom construi din nou cea mai mare Armată pe care a construit-o lumea. Ne vom măsura succesul prin războaiele pe care le încheiem și, cel mai important, prin războaiele în care nu ne mai implicăm.
Moștenirea de care voi fi cel mai mândru este că voi fi o persoană care va aduce pacea. Începând de ieri, ostaticii din Orientul Mijlociu, au revenit la ele acasă, chiar dinainte să îmi încep funcția.
America își va lua din nou rolul de cea mai puternică și respectată națiune de pe pământ, inspirându-i pe toți. Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii și vom redenumi Muntele McKinley după numele președintelui american.
Statele Unite au cheltuit mai mulți bani decât au fost cheltuiți vreodată pe un proiect, iar 3.800 de vieți americane au fost pierdute la construcția Canalului Panama. Promisiunea statului a fost încălcată, am fost tratați foarte prost, navele americane sunt suprataxate și nu sunt tratate corect. China operează în Canalul Panama, iar noi nu i l-am dat, așa că îl luăm înapoi.
Astronauții americani vor ajunge pe Marte
Mesajul meu pentru americani astăzi este că a venit vremea să acționăm cu curaj, vigoare și să ne ridicăm la măsura valorii noastre. Vom conduce națiunea la noi victorii și înălțimi.
Vom pune capăt epidemiilor și ne vom ține copiii sănătoși, SUA vor deveni o națiune în dezvoltare, una care își extinde teritoriile, crește orașele. Astronauții americani vor merge să pună steagul SUA pe planeta Marte.
Ambiția este cea care face o națiune să fie plină de viață, iar națiunea noastră este acum mai ambițioasă decât oricare alta. Americanii sunt inovatori, antreprenori, pionieri, spiritul frontierelor este scris în sângele nostru. Toate acestea se găsesc în sufletele noastre.
Strămoșii noștri americani au transformat acest teritoriu sălbatic, cu munți, cu deșerturi, cu foarte multe pericole într-unul grozav. Dacă lucrăm împreună nu există niciun vis care nu poate fi atins. Iată-mă astăzi în fața dvs, poporul american a vorbit.
Donald Trump: America va fi respectată din nou!
Mă aflu în fața dvs. ca dovadă că nu trebuie să credeți niciodată că ceva este imposibil. În America, imposibilul este ceea ce facem noi cel mai bine. Din New York în LA, din Chicago în Miami, din Houston până aici în Washington, țara noastră a fost construită de generații de patrioți. Au fost fermieri, soldați, cowboys, muncitori în industria oțelului, a cărbunelui, oameni care au mers înainte și nu au lăsat pe nimeni să le stea în cale.
Au construit căi ferate, au înălțat zgârie nori, au câștigat două războaie mondiale, au învins fascismul și comunismul. Ne aflăm acum la începutul celor mai grozavi patru ani din istoria Statelor Unite. Suntem un popor și o națiune glorioasă condusă de Dumnezeu.
În ultimii ani, națiunea noastră a suferit profund, dar o vom face mai măreață decât a fost vreodată. Vom fi o națiune plină de curaj și excepționalism. Puterea noastră va aduce pace într-o lume violentă și impredicitibilă. America va fi respectată din nou, vom fi prosperi, vom fi mândri, vom fi puternici și vom câștiga cum nu am mai câștigat vreodată.
Nu vom fi învinși, nu vom da greș, din această zi SUA vor fi o națiune independentă și suverană. Vom visa cu mult curaj și nimic nu va mai sta în fața noastră pentru că viitorul este al nostru. Vă mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze America.