Sari la conținut

Reglementări noi privind funcționarea cabinetelor medicale. Amenzi de 20 de ori mai mari!

Sursă foto: Smart Medical

Ministerul Sănătății vrea să impună noi reguli privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. De asemenea, se propun sancțiuni semnificativ mai mari decât cele actuale în cazul în care sunt constatate nereguli.

Măsurile sunt cuprinse într-un proiect de Ordonanță a Guvernului (OG), care modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 (privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale).

Potrivit autorilor proiectului, citaţi de 360medical.ro, modificările sunt necesare pentru armonizarea și corelarea unor norme din OG nr. 124/1998 cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât să fie asigurată claritatea și concizia conexiunilor legislative, precum și aplicarea unitară a acestora.

Noi circuite birocratice

Astfel, titularii de cabinete au transmis sesizări Ministerului Sănătății în legătură cu eliberarea certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale. Reglementările actuale prevăd că acesta se păstrează în original la nivelul direcției de sănătate publică (DSP) emitente, iar copia se înmânează titularului de cabinet, deși titularul de cabinet ar trebui să dețină toate documentele legate de înființarea și funcționarea cabinetului medical, în original.

Acte normative contradictorii

Alte sesizări transmise în ultimul timp prevăd alte reglementări confuze sau care se contrazic în diferite acte normative.

Astfel, proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Sănătății prevede mai multe modificări, între care:

– Eliminarea sintagmei ”cu sau fără personalitate juridică” referitoare la cabinetele medicale.
– Cabinetele medicale se vor putea înființa cu obiect unic de activitate (activități medicale) sau obiect principal de activitate (activități medicale) și activități secundare (servicii conexe actului medical sau învățământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical).
– Sunt precizate cabinetele de medicină sportive.
– Sunt reformulate condițiile de organizare a cabinetelor medicale în cadrul societăților comerciale, fundațiilor, asociațiilor și cultelor religioase.
– Se reglementează emiterea unui exemplar, în original, al certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale titularului de cabinet.
– Sunt precizate activitățile care se pot desfășura prin cabinetul medical.
– Se stabilește reprezentarea cabinetului din punct de vedere juridic și profesional.
– Se precizează obligația raportărilor statistice de către cabinetele medicale.

medic familie
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Sancţiuni mai aspre pentru nereguli

O altă modificare importantă este legată de sancțiunile pentru cabinetele medicale care nu respectă legislația în vigoare, care nu au mai fost actualizate din 1998.

Astfel, în prezent, pentru nerespectarea dispozițiilor privind certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, persoanele vinovate vor fi sancționate contravențional cu amendă cuprinsă între 10 milioane lei și 20 milioane lei vechi (1.000-2.000 lei actuali).

Noul proiect propune, pentru aceeași abatere, amenzi de 20 de ori mai mari. “Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei funcționarea cabinetelor medicale fără deținerea certificatului de înregistrare”, prevede proiectul de ordonanță.

Pentru netransmiterea indicatorilor statistici legați de activitățile epidemiologice către Ministerul Sănătății, cabinetele medicale vor primi termen de remediere la prima abatere. La repetarea abaterii sunt prevăzute amenzi cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei.

În prezent, pentru neefectuarea activităților epidemiologice și pentru netransmiterea datelor, precum și pentru transmiterea de date eronate sau incomplete, persoanele vinovate sunt sancționate cu amendă cuprinsă între 3 milioane lei și 10 milioane lei vechi (300-1.000 lei noi).

Constatarea şi aplicarea sancţiunilor vor fi făcute de către personalul împuternicit de ministrul sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică (DSP) judeţene. În prezent, sancțiunile pentru aceste abateri sunt aplicate de către DSP-uri.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel