Sari la conținut

Lovitură pentru Călin Georgescu. Anunţ de ultimă oră al Jandarmeriei

Sursă foto: Fanatik

Călin Georgescu îi aşteaptă pe români la protestul anunţat pentru vineri, 10 ianuarie 2025, ora 10.00, când un grup de avocați va cere revizuirea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale. Acest protest, numit „Marea Unire Juridică”, este văzut ca un pas spre restabilirea ordinii legale și a drepturilor cetățenilor.

 

Însă Jandarmeria Română a transmis că protestul anunțat de Călin Georgescu pentru vineri, de la ora 10:00, la CCR, nu este autorizat.

„Organizatorul acestei manifestații nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice pentru declararea prealabilă a adunării publice, astfel că desfășurarea acesteia se va face în afara cadrului legal în vigoare”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

sursa foto: Shutterstock

„Pentru vineri, 10 ianuarie 2025, începând cu ora 10:00, s-a făcut un îndemn în spațiul public pentru prezența unui număr mare de persoane în proximitatea sediului Curții Constituționale a României, în vederea depunerii unor cereri pentru revizuirea Hotărârii C.C.R. privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Subliniem faptul că organizatorul acestei manifestații nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice, astfel că desfășurarea acesteia se va face în afara cadrului legal în vigoare.

„Cu toate acestea, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la adunarea publică susmenționată”, transmite Jandarmeria.

Echipe de dialog cu veste inscripționate

Potrivit comunicatului citat, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate care au rolul de asigura dialogul permanent cu organizatorii și participanții la această adunare publică.

Jandarmeria face apel la persoanelor care vor participa la această manifestație, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

„În situația apariției unor persoane sau grupuri de persoane cu comportament agresiv, rugăm organizatorul și participanții de bună-credință să se delimiteze de acțiunile acestora și să indice de îndată zona lor de manifestare forțelor de ordine prezente la fața locului, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicat.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel