Sari la conținut

INSP: Creştere numărul cazurilor noi de COVID-19. Cinci români, răpuşi de boală în ultima săptămână

depistare a infecției cu Sars-CoV-2
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
SARS-CoV-2 poate persista dincolo de perioada de boală acută

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, în perioada 9 – 15 decembrie, au fost înregistrate 151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 4,9% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit INSP, 38 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În perioada 9 – 15 decembrie, au fost raportate cinci decese la persoane cu COVID-19, având comorbidităţi.

Cinci români, răpuşi de boală în ultima săptămână

Până în prezent, 69.235 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră, au fost înregistrate, până în prezent, 3.581.718 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 566 de teste RT-PCR şi 9.087 teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii fost de 1,6%, la fel ca în săptămâna anterioară, transmite sursa citată de Agerpres.

test Covid
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.036.540 de teste RT-PCR şi 15.120.264 teste rapide antigenice.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel