Sari la conținut

Alertă alimentară! Produs popular, consumat de români, contaminat cu Listeria

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Auchan a anunțat retragerea de la vânzare a unui produs alimentar popular, din toate magazinele sale, după ce un lot al acestuia a fost găsit contaminat cu Listeria.

Autoritățile și Auchan îi sfătuiesc pe clienți să returneze produsul în magazinele unde l-au achiziționat, pentru a preveni orice risc pentru sănătatea consumatorilor.

Produse contaminate cu Listeria, restrase din magazinele Auchan

Auchan a decis să retragă de pe rafturi produsul “File de somon afumat de Alaska” în ambalaj de 100 de grame, deoarece acesta este contaminat cu bacteria Listeria monocytogenes, care poate provoca listerioza.

Clienții care au achiziționat produsul sunt sfătuiți să evite consumul și să îl returneze la magazin pentru a primi contravaloarea, fără a fi necesar bonul fiscal. Este vorba doar despre produsele din lotul 05012025, având data de expirare 05.01.2025, cu codul EAN 5949084019964.

peste la gratar
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Infecția cu Listerioza

Listerioza este o infecție gravă cauzată de bacteria Listeria monocytogenes, care poate fi întâlnită în sol, apă, legume crude, carne, lactate nepasteurizate și alte alimente contaminate. Această bacterie are o capacitate remarcabilă de a rezista la temperaturi scăzute, motiv pentru care poate supraviețui chiar și în frigider, ceea ce o face o amenințare potențială pentru alimentele stocate la rece.

Infecția se transmite, de obicei, prin consumul de alimente contaminate. Deși majoritatea oamenilor sănătoși pot suferi doar de simptome ușoare, persoanele care sunt la risc crescut pot dezvolta forme grave ale bolii. Grupa de risc include femeile însărcinate (pentru care infecția poate duce la avort spontan, naștere prematură sau infecție a nou-născutului), vârstnicii, nou-născuții și persoanele cu un sistem imunitar slăbit, cum ar fi cei care suferă de boli cronice sau cei care urmează tratamente care suprimă imunitatea.

Simptomele listeriozei includ febră, dureri musculare, greață, diaree, dar, în cazurile grave, infecția poate ajunge la meningită sau septicemie, care pot fi fatale. De aceea, este esențial ca persoanele din grupele vulnerabile să evite consumul de alimente riscante și să fie atent la igiena alimentară.

Matei Ecaterina

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Management Economic din cadrul ASE București. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel