Din cuprinsul articolului
România este aproape de înghețarea pensiilor și salariilor. Când este posibil să se întâmple acest cataclism? Se poate ghici cu ușurință. Cifrele demonstrează că ne apropiem de acest rezultat catastrofal.
Este România aproape de înghețarea pensiilor și a salariilor? Este un scenariu din ce în ce mai probabil. Datele nu ne mint. Când poate avea loc acest cataclism?
La mijloc este problema datoriei publice a statului român. Vă arătăm care este situația.
România se apropie de înghețarea salariilor și pensiilor. Când poate avea loc un astfel de cataclism?
Românii sunt în așteptarea unor noi creșteri de pensii și salarii, care ar putea fi însă puse în așteptare de o conjunctură legată de datoria publică a țării.
Iată care este situația. În condițiile unei datorii publice de 55%, pensiile ar urma să fie înghețate. Suntem aproape de această situație. Nivelul datoriei publice atinge cote fără precedent.
În procente din PIB, datoria publică a urcat de la 51,6% la 52,1%, conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică. Este o creștere enormă de 0,5% în doar câteva luni.
În luna ianuarie, anumite pensii vor fi indexate, de asemenea, cu 12,2%. De unde va lua guvernul acești bani?
În septembrie 2024, datoria publică a atins 53,1% din PIB, ridicându-se la 916,7 miliarde de lei, conform datelor de la Ministerul Finanțelor. Majoritatea acesteia este pe termen lung, 859,9 miliarde de lei.
La finele anului 2023, reprezenta 48,9% din PIB.
În legea responsabilității fiscal-bugetare se precizează că, în cazul în care a depășit 50%, dar este sub 55%, guvernul are obligația de a prezenta public și implementa un program de reducere a acestuia în cel mai scurt timp posibil.
De asemenea, programul trebuie să cuprindă măsuri care să ducă la o înghețare a cheltuielilor salariale totale din sectorul public.
Aceste măsuri ar trebui adoptate prin lege, iar aplicarea lor ar trebui făcută cât mai curând cu putință, cel mai târziu în perioada de șase luni care urmează celei în care rata datoriei publice a fost depășită.
Oare de unde poate Guvernul să obțină bani pentru pensii?
Lunar, guvernul necesită 13,7 miliarde de lei pentru achitarea pensiilor. Acest cuantum a mai crescut după marea recalculare de la 1 septembrie. La acea dată, bugetul lunar necesar pentru a plăti pensiile a crescut cu 2,5 miliarde de lei pe lună.
În luna decembrie NU au existat bani pentru pensii. Newsweek a notat că guvernul a scos 1,6 miliarde de lei din fondul de rezervă pentru a plăti pensiile în decembrie, conchide sursa.