Sari la conținut

Atenționare! Pericol de recesiune economică în cea de-a doua parte a anului 2025

recesiune economica
Sursă foto: Getty Images
recesiune economica in 2025

Atenționare! Antreprenorii atrag atenția asupra pericolului unei recesiuni economice în cea de-a doua parte a anului 2025. Ei îi recomandă viitorului guvern să evite măsurile de împovărare excesivă a mediului de afaceri, în încercarea de a reduce deficitul bugetar. 

Recomandare pentru guvernanți

În 2024, mediul de afaceri s-a confruntat, pe lângă contextul economic și geopolitic dificil, și cu o instabilitate semnificativă pe plan intern, pe partea fiscal-bugetară.

Se dorește evitarea riscului de recesiune

Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, Cristina Chiriac, a precizat că, dacă se dorește evitarea riscului de recesiune pentru a doua jumătate a anului viitor, ar trebui ca măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar excesiv să nu crească și mai mult povara asupra mediului privat.

bani
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Trebuie să reducem cheltuielile publice, în special cele din zona celor neproductive. Trebuie să creștem eficiența colectării veniturilor fiscale și să evităm supraîncărcarea fiscală asupra mediului de afaceri”, spune Cristina Chiriac.

Nevoia de predictibilitate a fost subliniată de către Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, care consideră că este important ca inflația să fie ținută sub control și să fie evitate alte măsuri similare celor de genul e-Factura sau e-Transport, care, în loc să aibă drept rezultat simplificarea procedurilor birocratice, au îngreunat activitatea companiilor.

„La noi, în retail, ne-a pus capac SGR-ul. A fost o muncă extraordinară. Dar afară de SGR, e-Factura, e-Transport, care este o inutilitate. Dacă trimiți din punctul A în punctul B niște marfă, trebuie să-ți iei un cod UIT de la Ministerul de Finanțe cu numărul șoferului, cu mașina. O îngreunare. Au mai crescut TVA-urile, plafonarea, nu mai vorbesc”, a declarat Feliciu Paraschiv, potrivit RRA.

Antreprenorii fac apel la clasa politică să utilizeze expertiza din mediul de afaceri și să adopte măsurile ce vizează funcționarea economiei numai după consultări reale, cu toate părțile interesate.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel