Sari la conținut

Călin Georgescu urmează să fie arestat? „Se dorește spectacolul cătușelor. Sper să mă înșel, dar așa simt”

Calin Georgescu
Sursă foto: Facebook
Calin Georgescu

Călin Georgescu urmează să fie arestat? Fostul candidat la alegerile prezidențiale care a luat prin surprindere clasa politică a transmis că se așteaptă să fie arestat.

Cel puțin asta a declarat în ultimul clip publicat pe contul său de Facebook. „Presupun că se dorește spectacolul cătușelor în ceea ce mă privește”, a transmis acesta.

Călin Georgescu crede că o să fie arestat

„Dragii mei, bine v-am regăsit! Dincolo de cordialitati, nu este bine; nu este bine pentru noi, nu este bine pentru democrația din țară noastră, pentru democrația din Europa și, desigur, din întreagă lume. Suntem în decembrie 1989 și simțim viforul dictaturii.

Sigur, ați auzit bine. în ultimele zile am reușit să ne întoarcem în urmă cu 35 de ani. Este frig și democrația a înghețat.

Presă nu mai este liberă, iar cei care sunt în presă și doresc să fie liberi lupta în tranșee. Cei din Clubul de Presă sunt amenințați de instituțiile statului cu închisoarea dacă își mai permit să vorbească măcar despre război în spațiul public.

Nici măcar discuțiile bazate pe un viitor previzibil, pe iminentă războiului în care riscăm să fim implicați nu mai sunt permise. E de neimaginat! Democrația este sfâșiată, presa, paralizată.

Se dorește spectacolul cătușelor în ce mă privește

Când nu găsește ceva despre un om corect, știm ce face Sistemul: fabrică și inventează probe. Presupun că se dorește spectacolul cătușelor în ceea ce mă privește.

Mai țineți minte plimbările de compromitere a unor persoane publice în regimul DNA de vârf? Plimbau politicienii sau oamenii de afaceri cu cătușe, îi decimau public.

Sistemul asta face și asta făcea permanent: îți punea pecetea de corupt, de hoț, de strigoi și după aceea te elibera. Cineva făcea o plângere mincinoasă și acela era dosarul lor, suficient cât să joace spectacolul morbid al eutanasiei de imagine a unui om.

Ei bine, acele vremuri au revenit, pentru că vor să ascundă planurile lor malefice, prin denigrarea mea, conform scenariului pe care vi l-am descris mai sus: arestarea, împiedicarea unei noi candidaturi, dezintegrarea mea umană.

Da, aceștia sunt ei. Așa arată pericolul pentru toți, așa arată monștrii pe care îi avem în jurul nostru”, a transmis Călin Georgescu, într-un video pe Facebook.

Călin Georgescu face un apel la toate instituțiile internaționale

El a făcut apel apel la toate instituțiile internaționale pentru a trimite observatori și pentru a verifica modul în care au fost realizate alegerile prezidențiale.

„De aceea, fac un apel la toate instituțiile internaționale să trimită observatori și să verifice modul în care aceste alegeri au fost realizate, să se observe precedentele periculoase pe care Curtea Constituțională a României, dacă se poate numi așa, le-a creat la adresa întregii democrații internaționale și, evident, să ancheteze independent orice ingerință al unui stat extern.

Vă rog să luați în calcul că ceea ce fac aceste instituții românești perfide și corupte, dacă li se permite, evident, vor reinstaura tirania și atunci oricare dintre voi poate păți același lucru pe care mi-l fac și mie în aceste momente.

Nu am ce să le mai spun pentru că politicienii încearcă să ascundă mizeriile lor sub preșul națiunii noastre și, practic, își doresc să șteargă bocancii murdari pe chipul democrației sau ce a mai rămas din ea.

 Momentan, pare că suntem un popor singur și părăsit de partenerii noștri

Uniunea Europeană mai prețuiește demnitatea umană? Asta este întrebarea. Atunci să ia atitudine. Statele Unite ale Americii ne sunt parteneri, atunci să ne fie cei mai buni parteneri în păstrarea valorilor democratice.

Momentan, pare că suntem un popor singur și părăsit de partenerii noștri. Sper să mă înșel, dar așa simt.

Repet, suntem în decembrie 1989, politicienii noștri, în loc să ne ducă într-un viitor prosper, ne-au întors în trecutul negru, dictatorial, securist și comunistoid, de fapt.

Acest lucru nu-l putem accepta. Vă rog să fim împreună, să fim uniți, să fim curajoși și să refacem România”, a mai spus acesta.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel