Sari la conținut

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria şi Sfânta Prorociță Ana. Ce NU ai voie să faci pe 9 decembrie

rugaciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Puterea rugaciunii

Pe  9 decembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Zămislirea Sfintei Fecioare Maria,  vestea primită de Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, prin care Îngerul Domnului avea să îi dea vestea cea mare despre sfânta zămislire a Preacuratei Maici a lui Hristos.

Tot astăzi, este sărbătorită și Sfânta Prorociță Ana, care a fost mama Prorocului Samuel, de care se pomenește în Evanghelie. Împreună cu Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu a întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăind despre Dânsul tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia Cel așteptat.

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Sfinții Ioachim și Ana au fost lipsiți de copii până la vremea bătrâneții, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la fiecare din ei,  binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduită a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioara Maria.

Interpretarea greșită a acestui eveniment minunat a făcut că, în sânul Bisericii Româno-Catolice, să apară pentru prima dată inovația mariologică despre „imaculată concepție”, în scrierile lui Paschasius Radbert, notează site-ul crestinortodox.ro.

Potrivit dogmei „imaculatei concepții”, Maica Domnului ar fi fost ferită de păcatul strămoșesc, fiind născută asemenea Mântuitorului, prin umbrirea Sfântului Duh, iar nu prin împreunare trupească.

Împotriva acestei inovații, Părintele Justin Popovici afirmă: „A admite zămislirea neprihănită a Sfintei Fecioare Maria implică presupoziția unei imaculate concepții a tuturor strămoșilor până la Adam, pentru că însăși Sfânta Fecioara să se poată naște fără păcatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea întregii antropologii biblice.”

Ce nu trebuie să faci azi, de ziua Sfintei Prorocițe Ana

Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel era originară din orașul Armatem, din Muntele Efraim. Era căsătorită cu un bărbat din seminția lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă și nu făcea copii, bărbatul ei și-a mai luat o femeie, pe Fenana, cu care a făcut copii. Mergând în casa lui Dumnezeu din Silom pentru a aduce jertfă prin mâna preotului Elim, ea, după săvârșirea jertfelor, a primit numai o parte din acestea, pentru că nu avea copii.

Lăsând pe bărbatul ei să plece acasă, Ana a rămas în continuare la templu pentru a se ruga lui Dumnezeu: „Dă-mi rod pântecelui meu și Ți-l voi da Ție să-Ți slujească în toate zilele vieții lui!” Văzând credința Anei, Dumnezeu a încredințat-o că va naște un fiu, cu numele Samuel. Acest lucru s-a și întâmplat, Ana ducând copilul la templu, la vârstă potrivită, pentru a-i sluji lui Dumnezeu așa cum făgăduise. Sfânta Proorociță Ana a trăit lăudând pe Domnul și proorocind, trecând cu pace la cele veșnice.

În această zi de sărbătoare, de ziua Sfintei şi fericitei Prorocițe Ana, sunt multe tradiţii din popor pe care femeile din România le respectă cu sfinţenie.

Femeile nu trebuie să facă niciun fel de muncă grea, pentru a nu atrage necazurile în viaţa lor. Mai mult, ele trebuie şi să evite să fie supărate.

Un alt obicei care ar trebui respectat vorbeşte despre evitarea oricăror treburi casnice prin gospodărie. Mai mult, în familie nu trebuie să existe astăzi niciun fel de ceartă.

Rugăciunea către Sfânta Ana pentru dobândirea de prunci

Există şi o rugăciune despre care se spune că le poate îndeplini femeilor marele vis de a deveni mame, dacă este rostită astăzi, de Zămislirea Sfintei Fecioare Maria și Sfânta Prorociță Ana.

„Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele.

Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor.

Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta.

Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo.”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel