Din cuprinsul articolului
Alegerile electorale și sănătatea mentală a românilor. Cum sunt afectați românii de stresul indus de discuțiile și consumul de politică în contextul alegerilor. Anxietate, dezechilibru emoțional, conflicte cu apropiații sau familia și chiar distanțare socială
În noiembrie și decembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege parlamentarii și președintele. În acest context, implicarea politică activă și informarea sunt importante, dar la fel de importantă este și protejarea echilibrului personal.
Cum afectează alegerile electorale sănătatea mentală a românilor. Psiholog: În cazuri extreme se poate ajunge și la conflicte fizice
Într-un climat intens dominat de campanii electorale, dezbateri aprinse și știri continue despre alegerile locale, parlamentare și prezidențiale din România, mulți cetățeni resimt un nivel crescut de stres asociat consumului de conținut politic.
Cu atât mai mult cu cât anul acesta este unul istoric, cu alegeri pentru primari, europarlamentari, parlamentari și președinte, iar expunerea la discuțiile și dezbaterile politice este mult mai intensă. În plus, polarizarea în jurul doctrinei politice diametral opuse a unora dintre partide sau candidați a dat naștere unor discuții foarte aprinse, în special în mediul online.
Supraexpunerea la informații politice, dar mai ales polarizarea cu accente puternice de conflict între votanții cu orientări politice diferite se reflectă într-un nivel ridicat de anxietate cu privire la ce urmează, stres, deteriorarea relațiilor cu familia și apropiații sau conflicte verbale la locul de muncă.
În cazuri extreme se poate ajunge și la conflicte fizice. Pe fondul acestor relații tensionate apare și distanțarea socială. Unii dintre alegători preferă să facă un „exercițiu sanitar” prin această distanțare, pentru a nu altera definitiv unele relații sociale. Alții iau decizia de a le rupe definitiv.
Psihologul Bogdan Stoian, specialist în tehnici de comunicare și influență socială atrage atenția asupra importanței gestionării acestui stres pentru menținerea unei stări de bine.
„Prin aplicarea acestor strategii, oamenii pot găsi un echilibru între a fi informați și implicați în procesul democratic și a-și proteja sănătatea mintală. Este esențial să ne amintim că expunerea excesivă la conținut politic poate avea un impact profund asupra stării noastre emoționale. Fie că este vorba despre limitarea timpului petrecut în fața televizorului, despre filtrarea feed-ului pe rețelele sociale sau despre menținerea unor conversații constructive, aceste mici schimbări pot avea efecte mari în menținerea echilibrului personal”, explică psihologul Bogdan Stoian.
Cum să faci față stresului generat de alegerile electorale
El a identificat cinci strategii esențiale pentru a naviga cu calm această perioadă:
-
Fiți conștienți de timpul pe care îl dedicați conținutului politic
Românii petrec, în medie, în general, 5 ore pe zi în fața televizorului și 2,5 ore pe zi consumând știri și conținut politic în perioade electorale, conform unui studiu recent. Cu toate acestea, expunerea excesivă poate amplifica anxietatea. Experții recomandă alegerea unor surse de informare de încredere și limitarea timpului petrecut cu știri care nu adaugă valoare semnificativă.
-
Atenție la mediul în care împărtășiți opiniile politice
Dezbaterile politice pot influența negativ atmosfera din case, locuri de muncă sau grupuri sociale. Un sondaj din 2022 a arătat că 45% dintre români evită să discute despre politică cu prietenii sau familia pentru a preveni conflictele. Psihologii încurajează adoptarea unui ton calm și empatic atunci când abordați astfel de subiecte, mai ales în prezența copiilor.
-
Fiți deschiși la alte perspective
Alegerile reprezintă o oportunitate de a învăța despre diverse puncte de vedere. Într-un context în care polarizarea este în creștere, dialogul deschis poate fi o cale spre înțelegere și colaborare. Ascultarea activă și dorința de a înțelege motivele din spatele convingerilor diferite pot reduce tensiunile.
-
Autoevaluați-vă consumul de conținut politic
Platformele de știri și rețelele sociale concurează pentru atenția utilizatorilor, ceea ce poate contribui la supraîncărcarea informațională. Este esențial să evaluați cum vă afectează emoțional consumul politic și să faceți ajustări dacă este necesar. Potrivit specialiștilor, 30 de minute zilnice dedicate informării din surse de calitate pot fi suficiente pentru a fi la curent fără a compromite sănătatea mintală.
-
Gestionați interacțiunile de pe rețelele sociale
Rețelele sociale sunt adesea un teren de confruntare în perioada electorală. Postările politice, comentariile și discuțiile în contradictoriu cu susținătorii altor candidați pot duce la conflicte emoționale și la un sentiment de frustrare sau neputință. Cercetările arată că expunerea frecventă la conținut politic polarizant pe rețelele sociale poate amplifica stresul și scădea starea de bine. Psihologii recomandă:
- Evitarea angajării în discuții contradictorii online.
- Curățarea feed-ului de conținut agresiv sau manipulator.
- Adoptarea unei perspective critice și limitarea timpului petrecut pe rețele.
Un detox digital pe termen scurt este ideal pentru sănătatea mentală
Bogdan Stoian psiholog clinician, absolvent al Facultății de Psihologie, dublu masterand în Psihologie Clinică și Tehnici de Comunicare și Influență Socială, susține că, de asemenea, este benefic pentru utilizatori să ia pauze de la platforme. În special dacă observă că acestea îi afectează negativ starea emoțională. În acest sens, un detox digital poate fi soluția pe termen scurt.
„Detoxul este necesar și e bine să facem o pauză generală o dată la câteva luni, dar și zilnic, măcar câteva zeci de minute. Avem nevoie de o decizie conștientă de a ne îndepărta de dispozitivele electronice pentru a restabili echilibrul în viețile noastre.
Detoxul digital nu înseamnă eliminarea definitivă a internetului din viața noastră, ci utilizarea conștientă și echilibrată a tehnologiei.
Este vorba despre a lua o pauză de la utilizarea excesivă a ecranelor pentru a crea spațiu pentru reconectare cu sine, cu cei dragi și cu lumea reală,” a explicat psihologul Bogdan Stoian.
Psihologii mai atrag atenția că este important ca, în perioadele electorale, să acordăm atenție nu doar informării, ci și menținerii sănătății mintale și a echilibrului personal. Informarea responsabilă, respectarea opiniilor diferite și timpul dedicat activităților care aduc liniște și bucurie contribuie la o perspectivă clară și o participare mai echilibrată în procesul electoral.