Sari la conținut

Pensionarii care riscă să rămână fără pensie în prag de Sărbători. Anunț de la Șeful Casei de Pensii

pensie
Sursă foto: Fanatik
pensie

Pensionarii care riscă să rămână fără pensie în prag de Sărbători. Anunț de la Șeful Casei de Pensii! Recalcularea pensiilor a creat un adevărat haos în rândurile vârstnicilor din România. Persoanele care și-au înaintat dosarele la Casele de Pensii nu au mai primit nici un ban până în prezent.

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, a declarat recent că numeroși pensionari sunt în pericol să nu mai primească nicio pensie de Crăciun. Conform Newsweek, dosarele de pensionare au fost trimise încă din mai-iunie, dar cei în cauză nu și-au încasat încă banii.

Daniel Baciu afirmă că un mare număr de pensii s-au recalculat până la 1 septembrie 2024: „Prevederile legii 360/2023 vizează două mari componente privind calculul pensiilor: recalcularea pensiilor pentru 4,8 milioane de pensionari aflați deja în plată și gestionarea noilor cereri de pensionare conform noii legislații”, a explicat Daniel Baciu la Antena 3.

Pensiile sunt blocate din cauza unui software ineficient

Pensionarii care riscă să rămână fără pensie în prag de Sărbători. Anunț de la Șeful Casei de Pensii! De asemenea, programul informatic este responsabil: nu funcționează, cu toate că toate termenele de punere în aplicare a acestuia au trecut.

„Acest program este complet diferit de cel utilizat pentru recalculare. Vorbim despre un nou sistem care gestionează condițiile de eligibilitate, calculul pensiilor și punctele de stabilitate. În momentul de față, aplicația nu este complet funcțională”, a precizat președintele Casei de Pensii.

Baciu a concluzionat cu un optimism redus, afirmând că speră că va putea plăti pensiile până de Crăciun. Acesta nu a precizat o dată exactă pentru intrarea în funcțiune a softului.

„Facem toate eforturile pentru ca acești pensionari să își primească pensiile înainte de sărbători”, a spus Baciu la Antena 3 CNN.

Contestarea recalculării și implicarea Curții Constituționale

Numeroși pensionari au decis să atace în instanță noua formulă de recalculare a pensiilor, considerând că este nedreaptă pentru cei care au pentru cei care au avut parte de grupe speciale de muncă sau care au lucrat în condiții grele. O parte dintre ei au câștigat în instanță, fapt care a îndemnat Tribunalul Vâlcea să transmită dosarele la CCR în vederea analizei constituționalității formulei de recalculare prevăzute de lege.

Articolul 144, alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 prevede că pensiile calculate conform legislației anterioare devin pensii în sensul prezentei legi și se recalculează prin aplicarea unei formule bazate pe punctajul acumulat și valoarea punctului de referință. Excepție fac pensiile acordate în fostul sistem de pensii al agricultorilor înainte de data de 1 aprilie 2001, care sunt recalculate conform altor prevederi specifice. Acest articol a fost invocat de mai mulți pensionari care consideră că formula actuală nu reflectă efortul depus de-a lungul anilor și nu compensează corect pentru condițiile speciale de muncă, scrie PlayTech.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel