Operaţia de despărţire a celor două siameze născute la Maternitatea din Braşov a decurs foarte bine, a declarat medicul chirurg Radu Spătaru de la Spitalul ‘Marie Curie’.
„Operaţia a decurs foarte bine. Copiii încă sunt intubaţi pe masa de operaţie, dar au fost despărţiţi cu succes şi sperăm ca primele ore, prima zi să treacă fără probleme. La un nou născut operat aceste ore sunt foarte importante. Una peste alta, suntem mulţumiţi”, a afirmat medicul pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, intervenţia a durat aproximativ două ore.
O braşoveană în vârstă de 33 de ani a născut, vineri, siameze, fiind prima naştere după ce a pierdut cinci sarcini.
‘Gemenii identici au fost identificaţi de la 12 săptămâni de sarcină, care a fost atent urmărită de medicii Maternităţii din Braşov pentru că malformaţiile sunt mult mai frecvente în aceste cazuri. A născut vineri, la ora 9.15, prin cezariană, naşterea fiind asistată de o echipă complexă a maternităţii. Doamna a dorit să rămână pe toată perioada sarcinii sub observaţia medicilor din spitalul nostru, nu a ales să meargă la o altă maternitate. Cadrele medicale din Maternitatea Braşov şi-au asumat responsabilitatea urmăririi sarcinii şi lucrurile au decurs fără probleme deosebite. Zona de alipire este una mică, de mărimea unei monezi de cincizeci de bani, aproape de cordonul ombilical. Mama şi siamezele vor fi trimise la Spitalul de copii Marie Curie din Bucureşti pentru operaţia de separare’, a declarat pentru AGERPRES dr. Valeria Badea, directorul medical al Spitalului de Obstetrică Ginecologie I.A Sbârcea din Braşov.