Din cuprinsul articolului
Călin Georgescu, în plin delir. Surpriza alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, iese în evidență nu doar datorită discursului său legionar, pro-rus și anti-european, dar și prin teoriile conspiraționiste susținute și declarațiile sale.
De pildă, Georgescu este de părere că tehnologia 5G este „extrem de periculoasă”, însă o folosește în continuare – „vorbesc foarte puțin la telefon”. În plus, el spune că se „apără de 5G” folosind „căști cu fir”, scrie Newsweek.
Călin Georgescu: „M-am întâlnit cu extratereștrii. Piramidele egiptene nu există”
În plus, Călin Georgescu nu crede că omul a ajuns pe Lună: „Domnule, știți cum e? Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu, nu că nu cred. Sunt sigur că n-a fost așa”.
În ceea ce privește piramidele egiptene, candidatul a declarat că „nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost ele create, (niște centre de energie extraordinar de puternice). Exact. Deci văd piramidele egiptene și nu au fost încă folosite. Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu există”.
Într-o altă împrejurare, acesta a discutat despre apă: „Apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva. Oricum, eu vă spun sincer că n-am nimic de-a face cu acest H20. Este mult mai mult. Este informație, este vibrație, este frecvență. Apa îți conferă o informație vitală. De aceea apa a fost îmbuteliată în sticle de plastic, să nu-ți mai de-a nicio informație”.
Georgescu susține că a întâlnit „o ființă non-umană” la ONU
De asemenea, candidatul la președinție a afirmat că a avut o întâlnire cu o ființă non-umană la ONU: „Am avut câteva ocazii directe, inclusiv la câteva discuții foarte serioase, în câteva negocieri, împreună cu o echipă pe care o conduceam de la ONU și ce-aș putea să vă spun e că m-am întâlnit cu o altă specie. În niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie”.
„Ei, practic, vorbesc de acești nouă marxiști sataniști care vor să-l înlocuiască pe Dumnezeu”.