Sari la conținut

Lipsa medicilor, o ”BOALĂ” grea a sistemului. Președinta CNAS, Valeria Herdea: Aproape 40.000 de oameni fără medic de familie

medic familie
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Lipsa medici de familie

Lipsa medicilor de familie, o ”BOALĂ” grea a sistemului. România are nevoie de medici de familie. Aproape 20% dintre cei care profesează sau peste 70 de ani și nu își pot încheia activitatea pentru că ar lăsa comunitățile complet neacoperite. Specialiștii atrag atenția că în următorii ani va crește numărul bolnavilor care vor fi nevoiți să ajungă la spital pentru a fi văzuți de un medic.

300 de comune nu au medic de familie

Peste o mie de medici de familie ar mai fi necesar pentru acoperirea deficitului, cei mai mulți peste 900 pentru populația de la sate, a precizat președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate într-o dezbatere. Specialiștii care au participat la discuțiile inițiate de organizația „Salvați Copiii” au prezentat cifre alarmante: peste 300 de comune nu au niciun medic de familie și în mai puțin de jumătate din localități sunt suficiente cadre medicale.

Gabriela Alexandrescu: Rata mortalității infantile în mediul rural este de 6,9

 

Gabriela Alexandrescu, preşedinta organizaţiei: „Rata mortalității infantile în mediul rural este de 6,9, aproape 7 la mia de copii născuți; numărul locuitorilor care revin la un medic de familie este cu 50% mai mare în mediul ural față de mediul urban și, mai mult, peste un sfert dintre românii cu domiciliul în țară nu au acoperire prin asigurarea socială de sănătate”.

Dr. Valeria Herdea
Sursă foto: EVZ

Valeria Herdea: La Hunedoara sunt medici de familie peste 75 de ani

Lipsa medicilor de familie, care în trecut afecta în principal comunitățile din zonele izolate, s-a extins în mare parte a țării, inclusiv în apropierea Capitalei, a spus președinta CNAS, Valeria Herdea. Și, deși în multe locuri autoritățile locale se implică și oferă condiții avantajoase medicilor pentru a-i atrage la sate, problema persistă.

„La Bistrița la un moment dat au existat în acest an aproape 40.000 de oameni fără medic de familie, la Hunedoara sunt medici de familie peste 75 de ani, peste 80 de ani, și care nu au cum să renunțe pentru că sunt rugați de comunitate, că nu au alt acces. Deși sunt generații întregi de medici care termină rezidențiatul, specialitatea, nu ajung în mediul rural”, spune Valeria Herdea, potrivit RRA.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel