Sari la conținut

MAI: Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Alina Gorghiu, acuzată de BEJ Argeș că a încălcat legea electorală

campanie online
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Reguli stricte pentru ziua votului

MAI: Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Alina Gorghiu, acuzată de BEJ Argeș că a încălcat legea electorală.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au întocmit trei dosare penale pentru posibile infracțiuni în contextul procesului electoral. De asemenea, au fost aplicate 43 de amenzi, însumând aproape 70.000 de lei și 110 avertismente pentru contravenții.

Potrivit unui comunicat MAI, transmis duminică, au fost semnalate pe parcursul nopţii peste 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale. 33 dintre ele nu s-au confirmat, iar alte 87 urmează să fie verificate – transmite Ministerul Afacerilor Interne.

MAI: Peste 100 de sancțiuni și amenzi de aproape 70.000 de lei

În total, de la încheierea campaniei electorale, s-au întocmit 3 dosare penale pentru posibile infracţiuni, s-au aplicat 43 de amenzi, în valoare de aproape 70.000 de lei, şi 110 avertismente pentru contravenţii.

Cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale în mediul virtual, pentru că – printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2014 – reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public.

Prin urmare, persoanele care continuă propaganda pe internet, la fel ca şi cele care încearcă să îi influenţeze pe alegători la sediul secţiilor de votare pot primi amenzi cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei.

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală

Biroul Electoral Județean (BEJ) Argeș a transmis că ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a încălcat legea electorală, conform unui document al instituției. BEC Argeș a sesizat

Poliția, pe motiv că ministrul a continuat propaganda electorală pentru Nicolae Ciucă, după încheierea campaniei pentru alegerile prezidențiale 2024, turul 1, scrie g4media.ro.

În decizia BEJ Argeș a fost analizată o postare a Alinei Gorghiu, făcută pe Facebook sâmbătă, 23 noiembrie, ora 13.12. Ea a postat două fotografii cu Nicolae Ciucă și mesajul „Familia e totul pentru el. Iubește pacea, pentru că știe ce înseamnă războiul”.

Alina Gorghiu a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea. Gorghiu susține că mesajul nu conține propagandă electorală pentru că nu îndeamnă la votarea candidatului PNL, ci arată îl arată pe Ciucă împreună cu familia sa.

Reguli stricte pentru ziua votului

MAI transmite că printre principalele interdicții și sancțiuni aplicabile se numără:

  • Continuarea propagandei electorale sau influențarea alegătorilor la sediul secțiilor de votare: amendă între 1.500 și 4.500 lei;
  • Refuzul de a respecta dispozițiile președintelui biroului electoral: amendă între 1.500 și 4.500 lei;
  • Prezența altor persoane în cabinele de vot: amendă între 4.500 și 10.000 lei.

Infracțiuni grave și pedepse

  • Împiedicarea dreptului de a alege: închisoare de la 6 luni la 3 ani;
  • Oferirea sau acceptarea mitei electorale: închisoare de la 6 luni la 3 ani;
  • Votarea multiplă sau utilizarea de documente false: închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă;
  • Violarea secretului votului: amendă, dacă este un membru al biroului electoral, pedeapsă, dacă e un alegător, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel