Sari la conținut

Ceapa, un super-aliment cu puteri miraculoase. Cinci motive să o consumi zilnic

Ceapa este folosită ca ingredient în numeroase rețete culinare, însă nutriționiștii susțin că cel mai bine e să o consumați crudă.

„Conţinutul ridicat de minerale, potasiu, calciu, fier, sulf, cât şi vitaminele A şi E, fac din ceapă o legumă importantă pentru o alimentaţie sănătoasă”, spune nutriţionistul Luiza Pârvu. “Recomand ceapă în cantităţi moderate şi celor care ţin cure de slăbire, tocmai pentru conţinutul de minerale. Are şi proprietăţi antimicrobiene. Ideal este să fie consumată crudă, însă celor care nu o pot mânca crudă le recomand şi ca ingredient în mâncare. Ceapa nu trebuie prăjită, ci mai degrabă înăbuşită”, mai susţine nutriţionistul.

Iată ce boli țineți la distanță dacă mâncați zilnic ceapă:

1. Boli de inimă

Specialiştii au demonstrat că substanţele sulfurice regăsite în ceapă au proprietăţi anticoagulante şi previn agregarea plachetelor sangvine. De asemenea, sulful reduce nivelul de colesterol şi de trigliceride din sânge, îmbunătăţind funcţionarea membranei celulare a globulelor roşii.

Printre beneficiile consumului de ceapă se numără şi prevenirea infarctului, datorită conţinutului foarte mare de flavonoide.

2. Cancer

British journal of Cancer a publicat în 2004 un studiu denumit ,,Consumul de ceapă şi usturoi, o problemă de viaţă şi de moarte”.

Studiul a urmărit 238 de pacienţi cu cancer de prostată şi 471 de bărbaţi sănătoşi. S-a descoperit că bărbaţii care consumau peste 10 grame pe zi de ceapă sau usturoi aveau un risc mai mic de cancer de propstată decât cei care consumau mai puţin de 2,2 grame.

Un alt studiu realizat în Franţa în 1998 şi publicat în European Journal of Epidemiolog  a scos la iveală că riscul de cancer de sân este considerabil redus în cazul femeilor care au un consum ridicat de ceapă şi usturoi.

3. Diabet

Două studii independente făcute de spitalele universitare ale unor facultăţi de medicină din India arată că un consum zilnic semnificativ de ceapă crudă (140 de grame pe zi) scade glicemia, prevenind şi chiar tratând diabetul. Interesant este că în aceleaşi studii s-a pus în evidenţă un alt fapt remarcabil: ceapa nu reduce nivelul glicemiei la cei care nu suferă de diabet.

4. Astm

Ceapa are efecte antihistaminice datorită quercitinei, aun antioxidant. S-a demonstrat că acest antioxidant previne eliminarea histaminelor, substanțe care cauzează reacții alergice.

5. Osteoporoză

tudiile au arătat că includerea cepei în dieta de zi cu zi creşte densitatea oaselor şi poate avea beneficii considerabile asupra femeilor aflate la menopauză, care se confruntă cu o scădere a densităţii osoase. S-a demonstrat de asemenea că femeile care au trecut de vârsta menopauzei au un risc mai mic de fractură de şold dacă includ ceapa în dieta zilnică. Densitatea osoasă a femeilor în vârstă, care consumau ceapă zilnic, era mult mai bună decât în cazul celor care consumau ceapă doar o dată pe lună sau mai rar.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel