Sari la conținut

Evacuare de urgență în localitatea Simila din Vaslui

Evacuare de urgență în localitatea Simila din Vaslui. Mai multe persoane au fost evacuate din locuinţe în localitatea Simila, din judeţul Vaslui, după ce un autoturism s-a răsturnat şi a avariat două racorduri de alimentare cu gaze naturale. Persoanele aflate în autoturism au părăsit locul accidentului.
Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui: ”Din cauza creşterii concentraţiei de mentan în zona caselor aflate în perimetrul celor două racorduri rupte, pompierii au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi s-a luat măsura izolării zonei afectate, fiind evacuate 13 persoane care locuiau în şase imobile.”

Din dispeceratul integrat a fost solicitată prezenţa unor echipe de intervenţie ale distribuitorului zonal de gaze naturale în vederea opririi scurgerilor de gaze. Până la sosirea echipajelor de pompieri şi paramedici, cele trei persoane presupus aflate în autoturismul răsturnat s-au autoevacuat şi au fugit de la faţa locului, astfel că acestea nu au putut fi evaluate.

Paramedicii au evaluat persoanele evacuate, una dintre acestea suferind un uşor atac de panică. Ulterior, persoana a refuzat transportul la spital

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel