Sari la conținut

Avertismentul specialiștilor: România lovită de tsunami. De ce este țara noastră vulnerabilă?

Sursă foto: Getty Images

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a subliniat cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare asupra Fenomenului Tsunamiului faptul că Europa și România pot fi afectate de acest fenomen, deși cel mai adesea regiunile cele mai afectate sunt din Asia.

Potrivit documentelor istorice, s-au înregistrat 22 de evenimente legate de tsunami în ultimele 100 de ani în regiuni europene, cele mai multe fiind provocate de cutremure cu magnitudini de peste 6 pe scara Richter.

Această conștientizare servește ca un memento că măsurile de precauție și educația preventivă sunt esențiale, chiar și în zone care nu sunt considerate de obicei expuse riscurilor mari de tsunami. De asemenea, studiile se concentrează pe evaluarea potențialului impact al cutremurelor din zone maritime sau montane care ar putea provoca acest tip de fenomene extreme.

Tsunami-urile au provocat moartea a peste 260.000 de persoane în 58 de evenimente globale

”Anual, la data de 5 noiembrie, comunitatea internaţională marchează Ziua Internaţională de Conştientizare asupra Fenomenului Tsunamiului. Este un moment important pentru a reflecta asupra impactului devastator al acestor fenomene naturale şi asupra măsurilor de prevenţie şi educare a populaţiei.

De-a lungul ultimului secol, tsunami-urile au provocat moartea a peste 260.000 de persoane în 58 de evenimente globale, fiind adesea declanşate de cutremure subacvatice, erupţii vulcanice sau alunecări de teren”, a transmis, marţi, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Sursa citată a precizat că cea mai afectată regiune a fost Asia.

”Pe 26 decembrie 2004, un cutremur produs în Oceanul Indian a provocat un tsunami devastator care a curmat viaţa a circa 230 000 de persoane şi a afectat 14 ţări. Acest eveniment a marcat primul deezastru major global al secolului XXI.

De menţionat este şi cutremurul din Chile din 1960, cu magnitudinea de 9,5, care a declanşat valuri de aproximativ 25 m”, a mai transmis INCDFP.

Sursă foto: Getty Images

Avertizare timpurie în caz de tsunami din Marea Neagră

Specialiştii avertizează că Europa nu este nici ea ferită de acest pericol.

”La 31 martie 1901, un cutremur de 7,2 Mw în zona Shabla a provocat un tsunami major, cu valuri de aproximatix 4 metri înălţime, care au distrus coasta de sud a Mangaliei şi satele din apropiere. Prin intermediul Observatorului Seismologic Dobrogea din Eforie, centru de monitorizare a tsunami-urilor pentru regiunea de coastă, INCDFP se implică activ în prevenirea şi monitorizarea tsunami-urilor”, a mai transmis INCDFP.

Institutul a precizat că primul sistem de avertizare timpurie în caz de tsunami din Marea Neagră a fost implementat şi instalat în 2013 în cadrul proiectului MARINEGEOHAZARDS, o colaborare între Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), Institutul de Oceanologie şi Institutul Geologic al Academiei Bulgare de Ştiinţe.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel