Sari la conținut

Pilonul II de pensii. Cea mai autorizată voce din România spune când și cum se poate intra în posesia banilor

pensii
Sursă foto: Playtech
pilonul 2 de pensii

Pilonul II de pensii. Cea mai autorizată voce din România spune când și cum se poate intra în posesia banilor

Pilonul II – sistemul de pensii obligatorii administrate privat. Este un subiect extrem de important pentru toți românii. Radu Crăciun, directorul BCR Pensii și președintele Asociației Pensiilor Administrate Privat (APAPR), vin cu lămuriri despre cum și când se pot accesa sumele acumulate.

Totul despre Pilonul II de pensii

Pilonul II reprezintă un sistem de pensii obligatorii administrat privat, care completează pensia publică oferită de stat. Practic, o parte din contribuția pe care o plătiți pentru asigurările sociale este direcționată către un fond privat de pensii.

Fondurile din Pilonul II

Fondurile din Pilonul II sunt investite pentru a vă aduce beneficii suplimentare la pensie. Începând cu 1 ianuarie 2024, contribuția la acest fond privat este de 4,75%. În acest context, am realizat un interesant interviu cu Radu Crăciun, directorul BCR Pensii și președintele APAPR, despre câteva aspecte esențiale legate de Pilonul II.

pensii
Sursă foto: Playtech

„La Pilonul II, participanții își pot retrage banii acumulați odată ce se pensionează pentru pensia de la stat, la limita de vârstă. Deci nu anticipată. De asemenea, banii se mai pot retrage și în situația în care participanții beneficiază de pensie de invaliditate, iar în cazul unui eveniment nedorit banii nu se pierd, ci le revin moștenitorilor, în condițiile legii. Dreptul participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private este imprescriptibil”.

 O persoană își poate schimba administratorul de fonduri private?

„Orice participant poate alege oricând să își transfere activul acumulat de la un fond de pensii administrat privat la altul, în funcție de preferințele personale. Le recomandăm celor interesați ca, înainte de a lua o decizie, să se documenteze foarte bine despre eventualele penalități de transfer.

Astfel, dacă transferul se realizează mai devreme de 2 ani de la data aderării la fondul anterior, administratorul acestui fond poate percepe penalități de transfer. Valoarea penalităților este menționată în prospectul schemei de pensii administrată privat, care de regulă este postată pe website-ul administratorului respectiv.

Dacă transferul la un nou fond se realizează după 2 ani de la data aderării la fondul anterior, administratorul fondului de pensii care transferă activul personal nu va percepe penalități de transfer”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel