Sari la conținut

OMS: Peste un miliard de persoane riscă să își piardă auzul. Obiceiul care ne îmbolnăveşte

Sursa foto: Pexels

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că peste un miliard de persoane, inclusiv din România, riscă să îşi piardă simţul auzului, cei mai afectaţi fiind tinerii.

Potrivit experţilor OMS, de vină ar fi căştile audio. Fie că vorbim despre dispozitive care se poartă în ureche, fie că vorbim despre căştile clasice, volumul la care acestea sunt folosite este extrem de periculos. Iar cei mai afectaţi sunt tinerii de până în 35 de ani, care sunt cei mai frecvenţi utilizatori.

Folosirea frecventă a căștilor la volum ridicat poate provoca afecțiuni auditive grave, precum tinitus, cunoscut ca şi ţiuit, dar și pierderea permanentă a auzului. Cei mai expuşi acestui pericolul sunt cei pasionaţi de jocuri video, dar şi cei care ascultă muzică tare în căşti.

„Reprezintă pentru ureche un traumatism sonor, fie acut, fie unul cronic, dacă aceste caști sunt folosite la volum foarte mare pe o perioadă mai lungă de timp”, avertizează Isabella Postolache, medic ORL, potrivit antena3.ro.

Specialiştii recomandă ca volumul să nu depăşească 80 decibeli în cazul adulţilor şi 75 în cazul copiilor. Trebuie să fim atenţi şi la tipul de căşti pe care le alegem, cele mai periculoase fiind cele care se introduc în ureche, deoarece, pe lângă tendinţa de a creşte volumul, sunetul fiind şi aşa mult mai aproape de timpan, există şi alte riscuri la care ne expunem.

„Căștile în ureche ținute foarte mult timp creează un mediu cald, umed, unde se pot înmulți bacterii și spor de ciupercă”, a mai spus medicul ORL.

muzica în căști
Sursa fotot: arhiva Doctorul Zilei

Utilizarea funcţiei de anulare a zgomotului, reducerea volumului la aproximativ 60% din capacitatea maximă şi limitarea timpului de ascultare sunt recomandările specialiştilor pentru a reducere riscul de pierdere a auzului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel