Din cuprinsul articolului
Planta considerată tămăduitoare de daci, consumată de strini și aruncată de români, sursă alimentară valoroasă, are multiple calități nutriționale excepționale și este consumată în mod tradițional în Spania, Grecia, Cipru, Italia, Turcia, China datorită conținutului ridicat de acizi grași omega-3, compuși antioxidanți ca vitamina A, C, E și B.
Răspândită pe aproape tot globul, atât în flora spontană, cât și în cultură, iarba grasă este considerată una dintre cele trei buruieni cel mai frecvent raportate la nivel mondial.
Iarba grasă, sursă de hrană sau chiar ca „aliment pe vreme de foamete”
Încadrată în grupa plantelor sălbatice comestibile, datorită capacității sale de a revaloriza și reface solurile agricole degradate, Portulaca este capabilă să crească în mod natural, fără intervenția omului, și poate fi utilizată în mod tradițional ca sursă de hrană sau chiar ca „aliment pe vreme de foamete”.
Mai mult, iarba grasă este o sursă importantă și de minerale precum potasiu, calciu și magneziu, mai ales când crește în condiții de stres, la care răspunde cu o creștere a concentrației de compuși benefici.
Planta „lax” era folosită de daci ca plantă tămăduitoare
Dacii o foloseau ca plantă tămăduitoare, sub denumirea „lax”. În prezent, cercetările fitochimice întreprinse la specia Portulaca oleracea au demonstrat prezența flavonoidelor, alcaloizilor, terpenelor, acizilor organici, acizilor grași, mineralelor și vitaminelor.
Planta cu proprietati minune
Portulaca are calități nutriționale excepționale și este consumată în mod tradițional în Spania, Grecia, Cipru, Italia, Turcia, China datorită conținutului ridicat de acizi grași omega-3, compuși antioxidanți ca vitamina A, C, E și B. Iarba grasă este o sursă importantă și de minerale precum potasiu, calciu și magneziu, mai ales când crește în condiții de stres, la care răspunde cu o creștere a concentrației de compuși benefici, potrivit brgv.ro.
La noi în țară, este percepută ca o buruiană dăunătoare culturilor, întâlnindu-se printre răsadurile de legume sau flori, în lanurile de porumb, în livezi, dar și pe terenuri virane, pe marginea drumurilor, în zone improprii creșterii și dezvoltării altor plante. Poate fi solitară sau poate forma un covor verde ce acoperă solul.
Această specie s-a adaptat foarte bine la condițiile extreme de mediu, vegetează în cele mai vitrege locuri, iar atunci când este smulsă și lăsată în teren, nu moare, ci, dimpotrivă, are capacitatea de a emite rădăcini adventive pe toate organele sale vegetative aflate în contact cu solul, reluându-și ciclul de vegetație și grăbind astfel ritmul de maturare și autoînsămânțare în teren.