Sari la conținut

De ce întârzie casele de pensii soluționarea cererilor de pensionare. Când se va rezolva situația

Recalcularea pensiei
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

De la începutul lunii septembrie, mii de români și-au depus cererile de pensionare, fie din cauză că au ajuns la vârsta de pensionare, fie că îndeplinesc criteriile necesare pentru pensionarea anticipată.

Solicitările lor de pensionare nu au fost soluționate până în prezent, în pofida faptului că legea stabilește un termen maxim de 45 de zile.

Această problemă este oficial admisă chiar și de reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), care pretind că soluția informatică de calculare a pensiilor pe baza noii formule nu este pregătită încă.

Mai exact, Casa Națională de Pensii Publice susține că a încheiat un contract cu un consorțiu de societăți (a cărui componență nu o menționează) care prevede termenul de „octombrie” pentru terminarea și implementarea aplicației informatice și că aceasta va fi „dată în producție” „după această dată”, adică cel mai probabil în noiembrie.

De ce întârzie casele de pensii soluționarea cererilor de pensionare. Când se va rezolva situația

„Legea nr. 360/2024, element de reformă a sistemului public de pensii, a introdus noi principii, definiții, elemente parametrice, precum și o nouă formulă de calcul a pensiilor care au impus realizarea unei noi aplicații de stabilire a drepturilor.

Acest proces complex se realizează împreună cu un consorțiu de firme specializate, în baza unui contract care are ca termen de finalizare a aplicației utilizată la calculul pensiilor conform noii legi luna octombrie 2024, urmând ca după această dată aplicația să fie dată în producție.

Complexitatea întregului demers este dată și de obiectivul ambițios pe care CNPP și l-a propus, respectiv acela de a integra toate modulele de calcul anterioare, toate versiunile de calcul impuse de legislațiile anterioare, respectiv de creare a unei baze de date unitare care să permită un istoric accesibil al tuturor dosarelor.

Ținând seama de preocuparea și implicarea totală a echipei care asigură – împreună cu specialiștii Casei Naționale de Pensii Publice – realizarea aplicațiilor informatice de stabilire și plată a pensiilor, ca parte a sistemului informatic integrat al CNPP, apreciem că aplicația informatică va fi implementată în cel mai scurt timp posibil”, a informat CNPP, potrivit Adevărul.

Conform informațiilor oficiale, casele teritoriale de pensii efectuează în prezent înregistrarea și analizarea cererilor și definitivarea deciziilor în baza noii aplicații informatice, respectând ordinea cererilor de pensie.

„Față de termenul de soluționare de 45 de zile prevăzut de lege, se va proceda cu celeritate la emiterea deciziilor pentru dosarele depuse începând cu luna septembrie.

Asigurăm pe toți beneficiarii sistemului public de pensii de faptul că depunem toate eforturile pentru soluționarea cu profesionalism a tuturor solicitărilor adresate instituției noastre”, a informat instituția.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel